Se afișează postările cu eticheta aerodromuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aerodromuri. Afișați toate postările

vineri, 3 septembrie 2010

Zboruri de vara

Am facut o pauza destul de mare la scrisul pe blog. Am avut o vara destul de agitata si, desi am apucat sa mai zbor, nu am mai avut vremea necesara sa scriu si aici.

Tot asa, nu am reusit sa postez nimic destre mitingurile aviatice de anul acesta: Otopeni, Aeromania si Transilvaeroshow.

Foarte pe repede inainte, voi spune ca am mai facut zboruri in zona la Clinceni cu YR-SES, zboruri de transport ale aceluiasi avion la maintenance, de la Clinceni la Baneasa si retur, am mai facut un raid la Tuzla cu YR-SES impreuna cu Radu, un tanar pilot care a facut PPL-ul in Belgia pe avioane Piper Tomahawk si a vrut sa vada cum se zboara si in Romania cu Cessna 172.

Apoi am facut singur un zbor peste munti cu YR-SES, de la Clinceni la Ghimbav, Brasov, pentru a duce avionul la mitingul aviatic Transilvaeroshow 2010. Avionul scolii Special Air Services a stat la linie si a putut fi vazut de catre publicul care - e normal - a stat, totusi, cu ochii mai mult pe cealalta aeronava de la SAS care a fost prezenta la demonstratie: elicopterul Dauphin YR-SCS. Valer Novac a facut si de aceasta data spectacol la mansa lui.

La Ghimbav am mai facut si cateva ture de pista cu tot pasageri. Unii dintre ei nu zburasera niciodata, cum este si nepotica mea de trei ani.

Desi am facut multe fotografii la Ghimbav, nu am reusit sa le editez. Asa ca voi posta, pentru ilustrarea articolului acestuia, doua filmulete facute in timpul zborului de la Clinceni la Ghimbav. Am legat trepiedul cu centura de siguranta pe scaunul din dreapta si in felul acesta am reusit sa filmez imaginile de mai jos.





Nu as vrea sa inchei inainte de a aduce un ultim omagiu lui Dragos Ionescu - "Mamica Mamica", cum ii spuneau prietenii - care a cazut cu parasuta la Clinceni in 22 august 2010 si ne-a lasat cu inimile zdrobite.

Dragos Ionescu, a fost un baiat cu totul special. Un om bun si un performer in parasutism. Cu 1300 de salturi la activ la numai 31 de ani, el avea calificarile de instructor tandem, instructor IAD si instructor SL. Practica parasutismul din 1995, fiind membru al lotului national in mai multi ani, si participand la concursuri interne cu rezultate bune. Si-a incununat cariera prin cursul de tandem, devenind instructor de tandem. A facut salturi in dropzone-uri din Europa: Cehia (Prijbram), Spania (Skydive Spain-Sevilla), Ungaria (Kaposvar).
Din pacate ne-a parasit prea devreme, intr-un mod incredibil, ca intr-un vis urat, in urma unui accident groaznic.



Nu te vom uita, Mamica Mamica...

marți, 15 septembrie 2009

Sambata 19 septembrie - Miting si lansare de carte la Aerodromul Deva





COMUNICAT DE PRESA


Dans cu planoare si lansarea volumului "Vlaicu" la Deva

Sambata, 19 septembrie 2009, de la ora 12.00, la Aeroclubul "Constantin Manolache", din Deva, va avea loc lansarea volumului "Vlaicu", scris de istoricul de aviatie Dan Antoniu, pentru marcarea a 96 de ani de la primul zbor realizat cu un planor construit de pionierul aviatiei romanesti, Aurel Vlaicu.

Evenimentul va cuprinde si un program aviatic de exceptie, prezentat de pilotii Aeroclubului Romaniei. Pentru prima data in Romania, o formatie de doua planoare va prezenta un program de acrobatie pe muzica ascultata de publicul de la sol. Planoarele vor lasa si celebrele linii pe cer, specifice avioanelor de acrobatie cu fumigene, ceea ce va constitui o alta premiera nationala.

"Am considerat oportuna lansarea cartii scrise de domnul Dan Antoniu la Deva pentru ca orasul de la poalele Cetatii se afla in imediata apropiere a satului natal al lui Aurel Vlaicu. Credem cu tarie ca aviatia romana si, cu precadere, punctele sale de plecare, ar trebui intens promovate, astfel incat noile generatii sa stie ca Romania a dat oameni de valoare. Am gasit sprijin la Aeroclubul Romaniei si, implicit, la Aeroclubul "Constantin Manolache" din Deva, in organizarea unui show aviatic deosebit. Veti vedea planoare "dansand" pe muzica ascultata de publicul spectator si, daca raspundeti corect la intrebarile noastre, puteti castiga trei zboruri cu un avion ultrausor", a declarat Mihai Floriean, presedintele Asociatiei "Aripi Romanesti".

Publicul va putea participa la o tombola cu premii constand in zboruri la bordul unui avion ultrausor. Ei vor trebui sa raspunda la intrebari din domeniul aviatic, iar primii trei norocosi vor avea parte de cate 15 minute petrecute la inaltime alaturi de pilotii Aeroclubului "Constantin Manolache" din Deva.

La eveniment vor lua parte reprezentanti ai Aeroclubului Romaniei, ai Asociatiei "Aripi Romanesti", precum si oficialitati din partea Primariei Municipiului Deva si a Consiliului Judetean Hunedoara.

Dan Antoniu este istoric de aviatie, autor a numeroase titluri, fiecare dintre ele extrem de bine documentate ( "Vanatorul IAR-80 - Istoria unui erou necunoscut" , "Aviatia Romana in prima zi de razboi - 22 iunie 1941" , "Romanian Aeronautical Constructions"). Noua sa carte, monografia intitulata simplu "Vlaicu", are ca scop crearea unei imagini cat mai exacte a ceea ce a insemnat viata si activitatea acestui mare om, pionier al aviatiei in Romania, si este bazata pe arhive oficiale sau private, texte, marturii, fotografii, artefacte si documente ale vremii.

Asociatia "Aripi Romanesti" este o organizatie neguvernamentala si nepartizana, ce are ca scop promovarea aviatiei si a zborului in toate formele sale si, in special, promovarea aeronauticii si a aviatiei romanesti, in tara si peste hotare. De asemenea, asociatia "Aripi Romanesti" isi propune sa ajute la educarea si sensibilizarea opiniei publice, in special a tinerilor, cu privire la aviatie si la activitatile adiacente acesteia. In plan secundar, asociatia doreste sa informeze persoanele interesate de situatia curenta din domeniul aviatiei si a aeronauticii si despre pastrarea si promovarea istoriei aviatiei, indeosebi a aviatiei romanesti.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Antena 1 Deva, Deva TV, Big FM, Mesagerul Hunedorean si Servus Hunedoara. Evenimentul este realizat cu sprijinul Aeroclubului Romaniei.


Pentru mai multe detalii, va rugam contactati:
Mihai Floriean, Presedinte Asociatia “Aripi Romanesti"
Telefon: +4 0730.169.898
Fax: +4 0314.052.715
E-mail: pr @ aripiromanesti.ro
Web: www.aripiromanesti.ro

vineri, 28 august 2009

Maine ar fi trebuit sa merg la mitingul de la Buzau

Dar nu mai sunt sigur ca merg. Trebuia sa merg cu unul dintre cele doua avioane de la SAS, insa s-a constatat astazi ca trebuie sa li se faca revizia de 50 de ore si nu mai pot face deplasarea. SAS va merge doar cu cele doua elicoptere Dauphin - YR-SBS si YR-SCS. Nu stiu inca sigur daca voi ajunge mitingul asta, mai ales ca a avut loc in zona astazi si un accident cu un ULM in care pilotul a murit. Voi reveni, probabil, cu informatii despre evenimentul nefericit.

UPDATE: Voi pleca maine la Buzau, totusi, cu un elicopter de la SAS. O sa revin cu fotografii si povesti de acolo.

joi, 13 august 2009

Iar de maine incepe Sirnaville



O vara cu adevarat aglomerata pentru iubitorii de aviatie :)

sâmbătă, 4 iulie 2009

Inca un accident mortal la Clinceni...

Inca un accident pe Clinceni! Dumnezeule mare! Cand se va termina hecatomba aviatica? Mugurel Constantin Uta, in varsta de 37 de ani, a cazut cu un ULM Festival. In decolare. Nu sint in Bucuresti si nu stiu prea multe despre ce s-a intamplat dar sunt ingrozit de blestemul care s-a abatut asupra Clincenilor de doua luni incoace de cand a cazut primul ULM (un Zephyr 2000, complet distrus - din fericire, pilotul a scapat cu viata). A urmat Misu cu Extra300L si acum Mugurel Uta... Dumnezeu sa-l odihneasca...

miercuri, 10 iunie 2009

O zi trista ca un zbor frant

Astazi 1000 de oameni care zboara sau iubesc zborul s-au intalnit sa-l conduca pe Misu pe ultimul drum. A fost ultima ocazie de a ne exprima admiratia, respectul si dragosta fata de el. De la comandanti de aeronave de linie la instructori de zbor, de la elevi ai lui Misu pana la patroni de firme de aviatie, de la simpli iubitori de aviatie la tineri piloti si aspiranti la performanta, cu totii i-au prezentat onorul asului aviatiei sportive. Sub ploaia de flori cazand diafan din cer, lasate sa pluteasca de elicopterul Dauphin YR-SBS de la Special Air Services pilotat de Valer Novac, cu totii am plans la despartirea de Misu. Va ramane pentru noi un model de performer al aerului si de verticalitate umana.
In ceea ce ma priveste este foarte dureros sa ma intersectez cu Misu de o maniera fulgeratoare pe cerul aviatiei. Saptamana asta imi va iesi brevetul de la Autoritate. Dar saptamana asta Misu si-a predat brevetul de pilot lumesc si a decolat catre dincolo de cer. Am intrat in aviatie avand la vedere un trafic pe care l-as fi dorit cu totul altfel... Misu era pentru mine un model. De acum inainte, fiecare decolare pe care o voi face la Clinceni va fi cu un gand pentru Misu.
Dumnezeu sa te aiba in paza si vegheaza-ne zborurile de acolo de sus, din CTR-ul ingerilor, draga Mihai!

sâmbătă, 6 iunie 2009

Hawk Down - Mihai Dobre Tone ne-a parasit

O pierdere incredibila si greu de suportat. Nu cred sa fie om legat de aviatie care sa nu fi varsat o lacrima, astazi, la aflarea vestii cumplite ca Mihai a avut un accident la antrenamentele pentru mitingul care urma sa aiba loc maine...

La aproape 24 de ani, Misu Dobre Tone a fost, probabil, cel mai iubit pilot sportiv acrobat din ultimii ani. Un baiat extraordinar, cel mai talentat dintre zburatorii de top din ultima vreme. Un pilot in care ne puneam cu totii sperantele pentru competitiile mondiale de prim rang. Misu evoluase in ultima vreme cat altii in zece ani. Atat tehnic cat si uman, psihic, emotional. Pentru ca nu e un joc sa zbori cu Extra 300L asa cum zbura Misu. Iti trebuie nervi tari. Iti trebuie tarie umana de exceptie. Iar Mihai a fost un baiat care a zburat cu o pasiune de care putini suntem in stare. Dar se pare ca refrenul infernal cu "only the good die young" se mai adevereste inca o data...





Astazi a fost o zi neagra pentru aviatia romaneasca. O zi in care lui Misu i s-a golit sacul cu noroc pe care fiecare pilot il ia cu el in avion la decolare. Iar sacul prea plin cu experienta nu i-a fost suficient ca sa-l ajute. A avut nefastul ghinion sa aiba parte de o defectiune tehnica oribila in timpul unei evolutii acrobatice dificile. Dupa toate probabilitatile - neconfirmate oficial de o expertiza dar validate de oameni cu experienta care au fost de fata la accident - lui Misu i s-a blocat palonierul cu pedala dreapta apasata. Nu a reusit cu nici un chip sa-l deblocheze, sa-i dea picior stanga si sa-l scoata din rotatia vriei. Dupa ce a anuntat prin radio problema colegii i-au sarit in ajutor cu indicatii... Dar secundele acelea infernale in care pierzi zeci de picioare instantaneu in rotirea vriei nu au fost suficiente. Cred ca Misu a incercat sa salveze si avionul, ca un om de toata isprava ce era. Si nu a mai apucat sa sara cu parasuta sa se salveze... A cazut ca o frunza toamna... Si cu el s-au frant si inimile noastre, cei care l-am cunoscut si l-am admirat.

Intotdeauna mi-a placut s-o spun si o voi face si acum: in avion Misu era un fel de Bazu Cantacuzino. Avea si el acelasi neastampar genial si o exemplara maiestrie de zburator de clasa care l-au facut celebru pe printul Cantacuzino. Desi foarte foarte tanar, Misu a fost un aviator adevarat... In cativa ani s-ar fi luat la tranta, cu siguranta, cu Jurgis Kairys si Veres Zoltan. Dar timpul n-a mai avut rabdare cu el.



Clinceniul nu va mai fi la fel, de-acum inainte, fara Mihai Dobre Tone. Si o ne fie cumplit de dor de Misu la mitingurile care vor urma si nu numai. Un model de succes pentru aspirantii la zbor pleaca prea repede dintre noi.



Condoleante familiei si tuturor celor care l-au iubit.

Dumnezeu sa-l odihneasca...

marți, 12 mai 2009

Am fost la Tg Mures la Miting

N-am apucat sa scriu despre asta in ultimele zile. Dar incerc s-o fac acum.

Am plecat sambata pe la 06.30 impreuna cu Dan Goldenblum de la www.yankeeromeo.ro spre Tg. Mures. Drumul a fost liber si am ajuns cam in 5 ore. Suficient de... tarziu ca s apierdem inceputul demonstratiei. Din motive care au fost dincolo de posibilitatile omenesti de control ale organizatorilor, mitingul a inceput main devreme decat fusese anuntat. Din pacate am pierdut evolutia lui Catalin Prunariu cu Extra 300 iar celula de 2 Extra 300 si formatia de 4 ULM-uri Ikarus de la Aeroclub le-am vazut din traficul greoi prin care ne-am tarat prin Tg Mures. Ajunsi la aerodrom, ne-am delectat cu evolutia buna a celor 4 baieti de la Hawks of Romania, a muresenilor cu Iar 46 si a planorului Iar 35 Acro. Din pacate boxele (puternice) in care se auzea comentariul nu erau orientate ca sa acopere toata suprafata pe care se gasea publicul si nu am auzit pre abine comentariul. Imi pare nespus de rau ca nu am auzit numele pilotilor care au zburat cu Iar 46 si numele planoristului extraordinar care a facut senzatie (intre pasionati...) cu Iar 35. Pacat ca publicul larg nu vibreaza la evolutiile planoarelor. mereu m-am intrebat de ce... Oare pentru ca nu bazaie ca "ventilatoarele"?

Parasutistii din lotul de Lucru relativ pe Cupola au au avut o evolutie buna in ciuda vantului si a aerului turbulent (dealurile alea de langa aerodrom le-au creat niste probleme, se pare). Au reusit sa faca on grup de 5 si unul de 3. Aterizarile au fost foarte frumoase si extrem de precise.

An2-ul si Airvan-ul (YR-GAA, pilotat cu maxima eleganta de catre inspectorul Ghitiu de la Autoritatea Aeronautica Civila) au lansat parasutistii apoi au facut niste treceri spectaculoase la joasa inaltime.
Vreau sa remarc evolutia foarte buna a lui Mihai Tone. Desi au fost turbulente in aer de la termica si de la dealurile de pe langa aerodrom, Misu a aratat ca evolueaza de la un miting la altul. Au aparut elemente noi in evolutia lui. Se indreapta cu pasi repezi spre zona freestyle a acrobatiei si bine face.

Dupa incheierea mitingului au inceput zborurile avioanelor private. A zburat bimotorul Piper PA-34-200 Seneca de la Skydive Transilvania (LY-CBB), un Cirrus SR20, un Zlin 142, un ULM extraordinar si nou-nout - Fk 14 Polaris, al lui Cristian Girica, mai multe ULM-uri CT de la Flight Design montate la Bacau, un ULM Festival, Ikarusurile de la Aeroclub, un superb Diamond DA 40 etc. Nu au fost chiar 50 de aeronave, insa aglomeratia de zburatoare a fost mare. Mai mare decat la ultimele mitinguri de la Clinceni.

In rest, atmosfera relaxata ardeleneasca, cu mici si bere, iarba verde de aerodrom si soare bronzant. Pacat ca modelistii nu au avut o prezenta mai buna in cadrul mitingului. O demonstratie inclusa in programul oficial al fi fost salutara! Pe langa reprezentanti ai unor companii din domeniul aviatiei generale si a Muzeului Aviatic de la Pucioasa (cu un stand neinspirat cu machete - destul de bune - puse pe stergare kitsch de la magazinele de artizanat), trebuie mentionata si participarea Asociatiei "Aripi Romanesti" la miting cu un stand in care publicul a putut sa gaseasca o multime de carti de aviatie si machete de avioane.

Nu am ramas pana la hangar party. Nu stiu daca a mai avut loc. Duminica am avut programat la scoala un nou zbor in cadrul pregatirii pentru skill test. Asa ca am plecat pe la 17.00 spre Bucuresti. Insa vreau sa inchei prin a felicita-o pe cea care a fost creierul si sufletul mitingului de la Tg Mures: Sorina Szakacs. Fiica unuia dintre oamenii cei mai vechi din personalul tehnic al Aeroclubului Tg Mures, a fost ambitia ei sa faca ceva concret pentru reluarea activitatatii de demonstratii aeriene in Mures. Si, desi a fost foarte greu sa organizeze mitingul cu firma sa Makeup Events, a reusit! Felictari Soso! Ai reusit sa faci fericiti multi oameni care au venit la aerodrom.

Intrucat nu mi-am luat inca un nou aparat de fotografiat in urma decesului fostei camere foto, la Tg Mures nu am facut poze. Insa membrii comunitatilor Romanian Spotters si D13-th au fost la miting in numar mare si au facut fotografii absolut incredibile. Unele halucinant de faine! Le puteti vedea aici si aici.

luni, 30 martie 2009

Aero 2009 “Sky is not the limit” - 9 Mai 2009 - Targu Mures - Aerodromul Aeroclubului Romaniei

Dupa o tentativa esuata din toamna anului trecut de a organiza un miting aerian de amploare la Aeroclubul Tg. Mures, Makeup Events reuseste sa puna la punct detaliile organizarii si sa anunte 9 Mai 2009 ca zi certa pentru desfasurarea evenimentului aeronautic.

Aero 2009 “Sky is not the limit” ii va aduce, pentru prima data la Targu Mures, pe cei mai buni piloti de acrobatie, cei mai buni parasutisti, cea mai mare expozitie aviatica, cu peste 50 de modele de aeronave si cel mai mare spatiu expozitional destinat firmelor, sustin organizatorii.

Evenimentul se doreste a fi unul de talie regionala, la care vor participa peste 50 de proprietari de avioane si elicoptere de agrement si tot atatea firme din domeniul aeronautic precum si loturile nationale de acrobatie, planorism si parasutism.

Intentia organizatorilor este de a prezenta publicului larg sporturile aeronautice, de a-l familiariza cu diversele tipuri de avioane expuse si de a oferi un spectacol aerian de exceptie, primul de acest gen din Mures.

Aero 2009 “Sky is not the limit” se doreste a fi, in proiectul organizatorilor, cel mai mare miting aviatic din Transilvania, un eveniment inedit pentru Aeroclubul Targu Mures. Obiectiv principal este promovarea Aeroclubului Targu Mures si implicit a Aeroclubului Romaniei, a activitatilor desfasurate in cadrul acestei institutii, prezentarea sportivilor, a modului si conditiilor de participare la cursurile de pilotaj si parasutism. Prezentarea loturilor nationale de planorism si parasutism, cu performantele obtinute la diversele competitii vor sta in atentia organizatorilor. Si, nu in ultimul rand, prezentarea scolilor particulare de pilotaj si a serviciilor oferite de acestea.

Invitatii speciali ai evenimentului sunt Hawks of Romania si Iacarii Acrobati.

La miting vor avea loc prezentari la sol si in aer ale aparatelor de zbor participante si vor putea fi executate si zboruri de agrement pentru public, la sfarsitul demonstratiilor.

Evenimentul va debuta sambata de la ora 10 cu o conferinta de presa si un „tur de onoare” la standurile amenajate dupa care se va face cate o scurta prezentare a tipurilor de avioane expuse si a firmelor participante.

Cu incepere de la ora 13.00 vor avea loc demonstratiile aeriene, salturile lotului national de parasutism, zbor in tandem si demonstratii ULM.

In pauzele dintre demonstratii vor avea loc concerte si concursuri.


Aero 2009 “Sky is not the limit” pe scurt:

  • Expozitie de avioane
  • Prezentari de firme din domeniul aeronautic
  • Jocuri si concursuri pentru copii
  • Demonstratii de planorism
  • Demonstratii acrobatie aeriana
  • Salturi cu parasuta
  • Zbor contra cost pentru vizitatori
  • Prezentarea avioanelor participante
  • Demonstratie de zbor cu aeromodele
  • Parada a modei cu uniforme de insotitoare de bord
  • Expozitie cu publicatii de specialitate

Dupa cum arata descrierea evenimentului, sunt toate premisele sa iasa foarte frumos si sa avem un Fly In de tinuta si in Ardeal.

Organizatorii pot fi contactati la adresa de e-mail: makeup.events@gmail.com

sâmbătă, 28 martie 2009

O zi de zbor destul de lunga

Ieri am avut o zi lunga de zbor. Am ajuns la ora 14.00 la aerodrom la Clinceni. Atunci aveam stabilit intervalul meu de timp pentru zbor. Insa programul a fost dat peste cap datorita plecarii tarzii de la Aeroportul Baneasa a avionului cu care zbor: YR-SFS - Cessna 172 RG.





Avionul sta peste noapte la Baneasa din motive pe care nu le cunosc. Si in fiecare zi vine la Clinceni pentru zborurile de scoala. Ei bine, ieri a intarziat 2 ore din cauza prezentei pe LRBS a aeronavei prezidentiale. Pana nu a decolat Boeing-ul 707, nu s-a putut pleca de la platforma cu Cessna. Asa ca instructorii au asteptat o multime pana le-a fost aprobat planul de zbor catre Clinceni.



In fine, dupa ce a ajuns avionul la Clinceni am executat o jumatate de ora de zbor de verificare cu domnul instructor/inspector Neacsu de a Autoritate. Mi-a facut o verificare destul de amanuntita :) De la respectarea check-list-urilor la detaliu in faza de preflight check, pornirea motorului, rulaj, decolare, urcare etc. Am facut vreo 4 ture de pista dupa care un caz special: mi-a taiat motorul la verticala aerodromului. L-am adus pe pista fara mari probleme. Cu singura exceptie a unei glisade facute inainte de de pista pentru ca eram foarte sus, cam la 1000 ft. Fiindca nu am mai zburat de foarte mult timp, nu pot sa zic ca imi ies foarte bine glisadele... dar o sa le mai exersez, ca mai am timp.





Dupa o jumatate de ora de zbor, am aterizat si am predat avionul colegului Mircea Neacsu care a plecat cu un instructor in raid pana la Aeroportul Craiova. Dupa plecarea lor, intrucat cealalta Cessna, model 172N, inmatriculata cu YR-SES, prezentata de catre mine in fotografiile post-ului precedent, era libera, am mai executat zbor in tur de pista cu instructorul pentru a-mi reintra in mana dupa jumatatea de an de pauza. A fost foarte bine, zic eu. In momentul asta, avand ceva experienta si avand si un avion care trage foarte bine, fac decolarile mai abrupt si ridic flapsul la 200ft, nu la 300ft, cum faceam pana acum. Si nici nu mai fac virajul 1 scolastic, dupa ce am ajuns la 500-600ft. Acum fac virajul 1 imediat dupa ridicarea flapsului, in urcare. Desi e mai simplu de zburat cu SES, imi place mai mult, totusi cu SFS. Faptul ca motorul e mai puternic si ca elicea are pasul reglabil in zbor il face sa fie foarte eficient in exploatare. Trage avionul ala, e ceva de speriat :)

Am zburat cu SES, in doua reprize, ture de pista. Am incercat sa-mi corectez lucrurile pe care nu le mai faceam bine si am facut aterizari in diferite configuratii - flaps 20 de grade, 30 de grade, cu panta mai mare sau mai mica etc. Mai am o singura chestie care nu-mi iese cum as vrea eu si nu e bine. Nu stiu cum fac dar nu reusesc sa vin de fiecare data perfect aliniat cu axul pistei. Vin cumva derapat si asta e rau. Va trebui sa mai exersez axarile. E posibil sa fie si pozitia aiurea pe scaun in avion... Am schimbat avioanele si e greu sa ma obisnuiesc. Nu stiu cati zboara de-a lungul scolii cu 5 avioane... :)

Dupa cea de-a doua repriza de ture de pista (am zburat in total cam o ora si jumatate cu 172N-ul) am constatat ca nu prea mai era benzina in rezervor si trebuia dus avionul la Baneasa pentru realimentare. Asa ca instructorul Sorin Nutu m-a intrebat daca nu vroiam sa fac un zbor la Baneasa impreuna cu el, sa facem un approach cu procedura NDB sau cu ILS. Evident ca era o gluma :) Trebuia sa zburam VFR. Dar experienta intrarii in CTR la Baneasa nu trebuia ratata. Asa ca am acceptat instantaneu "oferta". A fost mai complicat sa depundem planul de zbor pentru ca nu aveam fax la Clinceni dar prin amabilitatea domnului Valer Novac de la SAS am reusit sa-l depunem si sa decolam in mare graba, pe ultima suta de metri, ca sa nu ne prinda noaptea si sa putem ajunge la Baneasa respectand regulile VFR.

Am decolat aproximativ pe la ora 18.30. Am luat inaltime, am ridicat flapsul, am urcat la 1000ft dupa QNH si am contactat Approach-ul. Le-am dat un raport de pozitie si controlorii ne-au trimis la NDB-ul BSW. Pe la Bolintin ne-au trecut cu Baneasa Tower. De la BSW am luat cap 070 si ne-am indreptat spre pista. Se intuneca si, desi vizibilitatea era buna, reperele de la sol se scufundau intr-un gri care estompa contururile. Am ocolit putin la nord de directia pistei pentru ca e o zona cu case inainte de pista 07 si am reinterceptat localizer-ul pistei. Putin inainte de a ne axa pe finala, Turnul ne-a comunicat "o speciala pentru SES - va aprindem luminile". Imaginea cu luminile de balizaj este superba. "Pomul de Craciun" e ca in filme. Ne-am axat, si am inceput sa tinem panta, cu un ochi pe glideslope si cu unul pe luminile PAPI. In cele din urma am aterizat, in ultima clipa pentru a fi inca in regim VFR. Vantul a fost din 240. Evident ca l-am pus pe pista usor derapat :) Nu tare, dar, totusi, derapat. Pe asfalt e cam nasol ca te arunca intr-o parte daca faci asta si exista riscul sa dejantezi anvelopa de la trenul principal, cu consecinte deloc placute. Voi face saptamana viitoare mai multe exercitii ca sa nu mai am probleme cu reperele si cu axarea perfecta pe axul pistei. Cred ca este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l mai exersez in momentul asta.

Dupa ce am aterizat, am facut back track rapid si am iesit pe taxy way Alpha. In capat ne astepta Follow Me Car - un Logan cu girofaruri. L-am urmat pe taxy way Alpha, apoi pe Bravo si apoi pe Delta pana la platforma de la Academia de Aviatie. De obicei aceste manevre la Baneasa se fac cu tractarea avioanelor mici. De data asta, domnii de la Ground au fost foarte draguti si ne-au lasat sa rulam cu motorul propriu al avionului.

Pe platforma am oprit avionul, l-am pus cu nasul in vant si am plecat. Colegul meu Robin a fost foarte amabil si m-a ajutat sa ajung inapoi la Clinceni ca sa-mi recuperez si eu propria masina de la aerodrom. Am ajuns seara acasa obosit ca dupa o zi lunga de condus desi n-am zburat decat... 3 ore. Insa ce ore! :)

Astazi la Clinceni urma sa vina doar YR-SES pentru zboruri cu o parte dintre colegii mei. Eu voi reveni la aerodrom luni la ora 17.00.

sâmbătă, 21 martie 2009

TransilvAeroShow Editia 2 - Ghimbav 8-9 August 2009

Pe langa pilotii acrobati romani, la evenimentul brasovean va participa si Peter Besenyei, dublu campion mondial la RedBull Air Race.




Pe asul maghiar al mansei l-am intalnit in vara trecuta la Red Bull Air Race. N-am ratat ocazia de a lua un autograf de la el :)





Se anunta un eveniment frumos pentru la vara, la Ghimbav. Si, alaturi de mitingurile de la Clinceni, de la Tuzla si de competitia de la Mamaia, am inca un miting pe lista la care vreau sa particip.

vineri, 13 martie 2009

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE ZBOR GIURGIU – ROMANIA 2009 - editia a III-a

Stire preluata de pe forumul D13-th:

"In weekendul 25-26 aprilie, pe Aerodromul Malu' Rosu - Giurgiu , langa vama rutiera Baltita , Club MOTOFLYRO GIURGIU si ASOCIATIA PILOTILOR SI PROPRIETARILOR DE AERONAVE MOTORIZATE DIN ROMANIA, in parteneriat cu PRIMARIA GIURGIU organizeaza FESTIVALUL INTERNATIONAL DE ZBOR GIURGIU – ROMANIA 2009, aflat la cea de a treia editie.

Cu incepere de la ora 10.00, pana la 18.00, in zilele 25 si 26 aprilie 2009 veti putea urmari:

  • Zboruri demonstrative de pilotaj avioane: ultra usoare, IKARUS C42 , FESTIVAL si YAK 52 - Iacarii Acrobati
  • Elicopter
  • Balon cu aer cald
  • Salt cu parapanta din balon
  • Motodeltaplane
  • Salt cu parasuta din motodeltaplan
  • Motoparapante, invitati de axceptie: Franta, Elvetia, Austria ,Hungaria, Anglia ,Germania ,SUA, Polonia, Brazilia,Spania, Bulgaria, Italia
  • Salturi cu parasuta, Lotul National al Romaniei
  • Pilotaj radiocomandat: machete de avioane–aeromodele
  • Tombola cadouri pentru public, zbor agrement cu castigatori tombolei, party, show, disco, karaoke (sonorizare de exceptie concert in aer liber ).

Scopul acestui festival este de a reuni sportivi din Romania cat si din stainatate pentru o buna cunoastere reciproca si promovare a sportului aviatic, a turismului din zona Dunarii si a imprejurimilor Jud. GIURGIU.

Iata mai jos si programul festivalului

VINERI_24 Aprilie 2008
0900 _1600 – Antrenamente libere
1600-2000- Inscrieri in concurs
2000_2300- PARTY _Hotel Restaurant Prietenia


SAMBATA 25 Aprilie 2008
0900 _ 1000 _ Briefing deschidere _baza aerodrom
1000 _ 1130_SHOW MOTOPARAPANTA
1130 _ 1200_ Concurs autocross,_mansa I
1200_ 1300__ evolutie avion “Iacarii acrobati” yak 52 _ mansa I
1300_13 30_ SHOW salt din elicopter cu parapanta
1330_1400 _SHOW echipa Ungaria
1400_1500_Concurs motociclism enduro MANSA I
1500_1530 _SHOW speed fly (parasutism extrem)
1530_1600__ evolutie avion “Iacarii acrobati” yak 52 _ mansa II
1600_1800__ EVOLUTIE BALON AER CALD
1700_2000_Proiectii video _ baza aerodrom MALU ROSU
2000_2300_PARTY _ baza aerodrom MALU ROSU

DUMINICA 26 Aprilie 2008

0900_930_ _ Briefing deschidere _baza aerodrom
0930 _ 1100_SHOW acrobatie cu motoparapanta
1100 _ 1130_ Concurs autocross _mansa II
1130_12 00_ SHOW salt din elicopter cu parapanta
1200_1230 _SHOW speed fly (parasutism extreme)
1230_1330 _SHOW evolutie avion “Iacarii acrobati” yak 52 _ mansa III
1330_1400_SHOW echipa Ungaria
1400__1500_ Concurs motociclism enduro MANSA II
1300__1330_Festivitatea de premiere

Inchiderea Festivalului

NOTA : In cazul in care, in zilele de concurs conditiile meteo vor face imposibila desfasurarea probelor, organizatori vor putea scimba probele de mai sus cu alte probe


Din cei care contribuie la dezvoltarea si promovarea mitingului aviatic de la Giurgiu editia a III a mentionam:

SPONSORI:
* Asociatia Pilotilor si Proprietarilor de Aeronave Ultrausoare Motorizate din Romania,
* Compania AERIANA BLUE AIR,
*asociatia CLUB SPORTIV MOTO FLY RO , GIURGIU Romania
* VAMPAIR.hu constructor ulm Ungari"

joi, 5 martie 2009

8 martie 2009 - miting aviatic la Aeroclubul Romaniei, pe Aerodromul Clinceni

Pe data de 8 martie, la ora 11.00, va avea loc traditionalul de acum miting aerian dedicat doamnelor si domnisoarelor.

Programul anuntat de catre Aeroclub va cuprinde:

- un show de zile mari al formatiei de acrobatie aeriana "Hawks of Romania" a Aeroclubului Romaniei;

- o evolutie care ne va tine cu sufletul la gura a formatiei private de acrobatie aeriana "Iacarii Acrobati";

- spectacol total cu Lotul National de Parasutism;

- gratie si maiestrie cu Lotul National de Acrobatie cu Planorul;

- aeronave de scoala si antrenament din dotarea Aeroclubului Romaniei;

- balonul cu aer cald recent achizitionat de catre Aeroclubul Romaniei.


Aviatia privata va fi si ea reprezentata de trei dintre cele mai importante companii din domeniu:

- Alfa Air Services - 2 x Cessna 172 (YR-ANB si YR-ANC) + 1 x Cessna 152 (YR-ANE);

- Special Air Services - probabil cu un elicopter AS 365 N "Dauphin" (YR-SBS sau YR-SCS, vom vedea care) si, sa speram, cu un avion Cessna 172N recent achizitionat (YR-SES);

- Flylevel - cu aeronave ultrausoare;

- alte aeronave ultrausoare private.


Ca in fiecare an, doamnele si domnisoarele se pot inscrie la o tombola, premiul fiind un zbor gratuit cu o aeronava de scoala.

De plouat, se pare ca nu va ploua. Ultima prognoza disponibila e fabvorabila. Iata si harta meteo, pentru cunoscatori :)




Ca stimulent pentru a veni la miting, iata aici relatarea mea de la editia de anul trecut.


WEATHER UPDATE:
In harta meteo cu vremea prognozata pentru 48 de ore lucrurile incep sa arate mai rau ca in harta de ieri. Insa nu sunt grave. Inca mai cred ca vom avea, totusi, vreme rezonabila la miting.

Iata harta:




WEATHER UPDATE 2:

Se pare ca vremea va fi destul de buna duminica. Cel putin conform hartii de mai jos.




Insa nu la fel de datatoare de sperante este si ultima prognoza de aerodrom de la otopeni, TAF-ul de 24 de ore. Avem duminica dimineata plafonul de nori cam jos. ER drept ca prognoza e pana la ora 0600UTC. Adica 0800 ora Bucurestiului. SA speram ca se vor ridica norii aia pana la 11 cand incepe zborul.

Iata prognoza de la Otopeni.

TAF LROP 070500Z 0706/0806 22008KT 9999 SCT035 PROB30
TEMPO 0707/0710 5000 RA BKN015 OVC030
TEMPO 0723/0806 3000 BR OVC010

Tradus ar insemna urmatoarele:

Prognoza de aerodrom emisa pentru Aeroportul Otopeni in ziua de 7 a lunii in curs la ora 0500 UTC, valabila incepand cu ziua de 7 a lunii in curs ora 0600 UTC pana in ziua de 8 a lunii in curs ora 0600 UTC.

Vantul prognozat la suprafata solului va bate predominant din directia 220 °T (grade true) cu viteza medie de 8 noduri.

Vizibilitatea orizontala prognozata va fi de 10 km sau mai mult.

Nu sunt prognozate fenomene meteorologice semnificative.

Nebulozitatea prognozata: 3/8 - 4/8 cu baza norilor la 3500 de picioare probabilitate 30% ca
temporar in ziua de 7 a lunii in curs, intre orele 0700UTC si 1000UTC vizibilitatea orizontala prognozata sa fie de 5000m. Fenomene meteorologice semnificative prognozate: ploaie moderata. Nebulozitate prognozata: 5/8 - 7/8 cu baza norilor la 1500 de picioare si 8/8 cu plafonul norilor la 3000 de picioare.
Temporar incepand din ziua de 7 a lunii in curs, ora 2300UTC si pana in ziua de 8 a lunii in curs la ora 0600UTC, vizibilitatea orizontala prognozata va fi de 3000m. Fenomene meteorologice semnificative prognozate: aer cetos. Nebulozitate prognozata: 8/8 cu plafonul norilor la 1000 de picioare.

WEATHER UPDATE 3:

Ultima prognoza meteo de la OTOPENI pentru 24 de ore:

TAF LROP 071700Z 0718/0818 24007KT CAVOK
TEMPO 0718/0721 SHRA FEW050CB
TEMPO 0723/0804 3000 BR BKN010
BECMG 0809/0811 BKN020 BKN035 PROB30
TEMPO 0811/0816 RA

Tradus ar insemna urmatoarele:

Prognoza de aerodrom emisa pentru Aeroportul Otopeni in ziua de 7 a lunii in curs la ora 1700 UTC, valabila incepand cu ziua de 7 a lunii in curs ora 1800 UTC pana in ziua de 8 a lunii in curs ora 1800 UTC.

Vantul prognozat la suprafata solului va bate predominant din directia 240 °T (grade true) cu viteza medie de 7 noduri.


Vizibilitatea orizontala prognozata va fi de 10 km sau mai mult.

Nu sunt prognozate fenomene meteorologice semnificative.

Nebulozitatea prognozata: nici un nor sub 1500m sau sub cea mai inalta altitudine minima de sector daca aceasta depaseste 1500 m si nu este prognozat nici un nor cumulonimbus.

Temporar in ziua de 7 a lunii in curs, intre orele 1800UTC si 2100UTC fenomenele meteorologice semnificative prognozate: ploaie moderata in averse. Nebulozitate prognozata: 1/8 - 2/8 cu baza norilor cumulonimbus la 5000 de picioare.

Temporar incepand din ziua de 7 a lunii in curs, ora 2300UTC si pana in ziua de 8 a lunii in curs la ora 0400UTC, vizibilitatea orizontala prognozata va fi de 3000m. Fenomene meteorologice semnificative prognozate: aer cetos. Nebulozitate prognozata: 5/8 - 7/8 cu baza norilor la 1000 de picioare.

In devenire intre orele 0900UTC si 1100UTC ale zilei de 8 a lunii in curs nebulozitatea prognozata va fi de 5/8 - 7/8 cu baza norilor la 2000 de picioare si 5/8 - 7/8 cu baza norilor la 3500 de picioare.

Probabilitate 30% ca temporar intre orele 1100UTC si 1600UTC ale zilei de 8 a lunii in curs fenomenul meteorologic semnificativ prognozat sa fie ploaia moderata.


Deci dimineata sunt sanse bune ca mitingul sa aiba, totusi, loc. Baza norilor la 2000 de picioare e, totusi, ok pentru miting. Vizibilitatea orizontala e cat de cat ok, desi nu e senzationala. Asa ca zborul e posibil. Pentru parasutisti cred ca va fi o problema...

Cu toate acestea, pe la orele 13, ora Bucurestiului, vremea are sanse bune sa se strice.

Ne vedem, totusi, la Clinceni.

miercuri, 4 februarie 2009

Lista partiala cu evenimentele aeronautice din Romania 2009

Iata o centralizare provizorie (sursa e Asociatia Aripi Romanesti) lista provizorie a evenimentelor aeronautice confirmate care se vor desfasura/s-au desfasurat in Romania in 2009:

09-11.01.2009 / Sinaia, Cota 2000 - WINTER AIR-SPORTS 2009 - EDITIA 2

17.01.2009 / Sibiu / orele 09.00 - Adunarea Generala AZLR

08.03.2008 / Clinceni/Bucuresti, meeting Aeroclubul Romaniei de Ziua Femeii - 8 martie 2009

25.04.2009 - 26.04.2009 - Aerodromul Malu' Rosu - Giurgiu , langa vama rutiera Baltita - FESTIVALUL INTERNATIONAL DE ZBOR GIURGIU – ROMANIA 2009, aflat la cea de a treia editie.

27.04.2009 - 03.05.2009 / Siria/Arad - Cupa "Charlie Bravo" - Parapanta (Eveniment FAI categoria a 2-a)

09.05.2009 / Tg. Mures / Aerodromul Aeroclubului Romaniei -
mitingul Aero 2009 “Sky is not the limit”

06.06.2008 / Clinceni/Bucuresti, mitingul Aeroclubului Romaniei de Ziua Copilului - 1 iunie 2009

05.06.2009 - 14.06.2009 / Siria/Arad - Campionatul National de Parapanta 2009

11-12.07.2009 / Mamaia, Constanta – FAI World Aerobatic Formula - Mamaia challenge – parte din Campionatul Mondial de Acrobatie Aeriana ( Autorizat FAI) Se zvoneste ca vom avea parte de prezenta extraordinarei Svetlana Kapanina, multipla campioana mondiala la acrobatie aeriana, despre care am mai scris acum un an si ceva pe blog, aici. Dupa Jurgis Kairys si Veres Zoltan, prezenti la ultimele doua editii ale Fly-In-ului dela Tuzla, Svetlana ar fi o surpriza... seducatoare :)

08.
08.2009 - 09.08.2009 / Ghimbav, Brasov - TransilvAeroShow Editia 2 - Pe langa pilotii acrobati romani, la evenimentul brasovean va participa si Peter Besenyei, dublu campion mondial la RedBull Air Race.

22-23.08.2009 / Tuzla, Constanta, – Tuzla Fly In 2009

25.09.2009 - 27.09.2009 / Campul Cetatii, Tg. Mures, PARADA BALOANELOR CU AER CALD Editia IV, 2009

miercuri, 3 septembrie 2008

Miting la Tg Mures pe 5 octombrie

Aeroclubul Romaniei a anuntat aseara, intr-o sedinta, aceasta data. Voi incerca sa aflu date de la organizatorii locali.

luni, 1 septembrie 2008

Miting aviatic la Timisoara

Dupa mitingul de la Buzau de ieri, Fly-In-ul litoral si miting-ul de la Ghimbav, iata un anunt pentru inca o demonstratie aviatica romaneasca:

"Se pregateste un nou miting aviatic la Timisoara. In 6 septembrie toti iubitorii de astfel de show-uri aviatice sunt asteptati la Aerodromul Cioca, pe Calea Torontalului, iesirea spre Cenad, de la ora 10.00.

Vor fi demonstratii de indemanare, vanatoare de baloane, tot felul de acrobatii aeriene si sarituri cu parasuta. Vor participa, alaturi de Lotul National de Acrobatie Aeriana si Lotul National de Parasutism Roman si alte echipe din Serbia, Ungaria si Austria. Organizatorii mitingului aviatic sunt Consiliul Judetean Timis, Aeroclubul Roman si Aviatia Utilitara. Intrarea este libera."

Sursa: Agenda.ro


In mod cert, 2008 a fost un an cu multe demonstratii aviatice sportive, civile sau militare.

sâmbătă, 30 august 2008

Poze cu mine din raidul de la Tuzla

Dupa aterizarea la Tuzla, in raidul de saptamana trecuta, am apucat sa fac cateva fotografii "la botul avionului". Nu stiam, insa, ca un amic de-al meu, Cristian, era cu obiectivul pe mine. Mi-a facut cateva poza in timp ce fotografiam la repezeala avioanele de la sol si apoi cateva poze cu avionul pe care il rulam spre pista 04 ca sa decolez spre Tulcea.

Iata fotografiile.













Va invit sa vedeti mai multe imagini reusite de la Tuzla, facute de Cristian, pe blogul sau la adresa http://www.tertulia.ro/blog/.

vineri, 29 august 2008

Ieri am zburat, in sfarsit, la Bacau

Iata ca visul din copilarie s-a indeplinit :) La 25 de ani de cand mi-am "efectuat" copilaria la Bacau cu visele de rigoare de a deveni pilot, in cartierul de langa aeroport, am ajuns sa aterizez pe LRBC la mansa unui avion. Da, visul mi s-a implinit: am facut primul raid cu avionul la Bacau :)



Am decolat ieri 28 august la ora 12.00 de la Clinceni insotit de instructorul meu Filip Stelian. Planul de zbor a fost depus cu jumatate de ora inainte si fusese validat. Asa ca am pornit, am decolat de pe 06 si am indreptat avionul spre Jilava. Imediat dupa virajul 1, turnul Clinceni ne intreaba ce intentii avem. In zona se pregatea zbor cu planoare. Am comunicat ca am depus plan de zbor pentru Bacau si am fost intrebati daca ne-am informat ca s-a dat un NOTAM despre activitate militara in zona Moldovei. Nu ne informaseram, e drept. Am hotarat sa continuam drumul, totusi.



Dupa Jilava am luat cap spre Urziceni/Alexeni si am intrat pe 130.0 cu organele militare. In speta cu Onix Control, "organul" din zona Bucurestiului. Am comunicat intentia noastra de a merge la Bacau si ei ne-au respuns ca avem clearance pana la Bobocu unde urma sa intram in legatura cu organul de control al traficului/CTR-ul local (code name Safir Control) care ne va spune ce avem de facut si daca putem intra in zona lor.



Am tinut avionul la 1000 ft fata de QFE Clinceni si am mers pana deasupra aerodromului militar parasit de la Alexeni.



Nu am avut cum sa-l fotografiez pentru ca pilotam asa ca anexez fotografii gasite pe net cu ceva vreme in urma. Nu mai stiu cine au fost autorii acestora, din pacate, si imi cer scuze fata de ei daca-si vad imaginile aici fara sa le mentionez numele...





La Alexeni am coborat usor ca sa vedem mai bine starea pistei apoi am revenit si am urcat pana la 1500 ft. Pista pare sa fie buna, cu exceptia balariilor care au crescut in rosturile de dilatatie dintre dalele de beton. E un aeroport foarte mare si e interesanta forma trapezoidala pe care o descriu pista si caile de rulare.



Dupa Alexeni am intrat in legatura cu Safir Control, traficul de la Bobocu. Acesta ne-a avertizat ca are activitate in zona si ne-a dat clearance cu 1000 de picioare dupa QNH-ul de la Bobocu si ne-a dirijat catre vestul Buzaului. Apoi ne-a predat catre Safir Approach, pe alta frecventa.



Am trecut cu 1000 ft la sud de oras, pe deasupra ultimelor cladiri ale urbei, la stanga de faimosul pod prezidential de la Maracineni.



Clearance-ul era pentru inaintare la 1000 ft cu soseaua in dreapta traiectului nostru, pana la Rm. Sarat. Asa am facut. Spre dreapta, la Bobocu, un Yak 52, cred, era in tur de pista, pe latura mare, la virajul 3, apoi 4, apoi l-am vazut - si auzit in casti - ca a aterizat. Erau, e drept, si alte avioane in aer care executau diferite misiuni.



Zborul la 1000 ft maxim fata de QNH intr-o zona in care erau si obstacole destul de inalte ne-a facut sa avem momente in care ne-am apropiat foarte tare de sol. Nu stiu daca am estimat corect, dar cred ca am zburat si sub 100 de metri deasupra solului. E o senzatie destul de faina, dar a trebuit sa fim foarte atenti. Dupa ce am iesit din zona de aerodrom am revenit in legatura cu Safir Control care ne-a dat clearance pana la Bacau.

La Focsani am vazut, la sud vest de oras, un mare nor de fum. Am constatat ca groapa de gunoi a orasului - curat ecologica - ne indica directia vantului. Aveam vant de spate. Ce bine! :) Am ocolit pe la est fumul, sa nu il inhalam, si ne-am indreptat spre Focsani. Deja puteam sa mai urcam putin si am facut-o, parcurgand apoi, pana la Bacau, intreg traiectul la 2000 ft.



La Marasesti am trecut la verticala mausoleului. De sus am incercat sa-mi imaginez ce vedeau pilotii romani in primul razboi cand au executat misiuni de lupta in zona. Apoi am continuat drumul spre nord. Valea Siretului incepea sa se inchida. Aerul devenea mai cetos dar vizibilitatea continua sa fie foarte buna, peste 10 km.

La nord de Adjud am intrat in legatura cu Agat Control, organul militar de trafic de la Bacau. Am anuntat cine suntem iar ei ne-au informat ca nu au activitate si ca putem sa intram in legatura cu organul civil pe 118.6. La LRBC atat Approach-ul cat si Turnul au aceeasi frecventa de comunicatie. Am intrat cu ei in legatura, le-am dat raport de pozitie si ne-au comunicat ca nu aveau planul nostru de zbor. Asta e Romania, se pare. Ti se aproba planul de zbor dar nu se obosesc organele sa-l comunice si la aerodromul de destinatie. Am primit, totusi, aprobarea de apropiere si ni s-a cerut sa comunicam cand avem orasul si pista la vedere. In zona mai zbura un ULM de la Aerostar, un Festival.



Am continuat apropierea si, in aerul cetos al vaii Siretului a aparut si Bacaul. Ni s-a spus ca pista in serviciu era 34 si ca vantul era din directia 185 cu 4 m/s. Minunat, ne-am spus. Astia cred ca venim cu Mig-ul... Cessna nu se simte prea bine la o aterizare cu vant de spate de 4 m/s. Le-am solicitat aterizarea din directia opusa si ne-au acceptat-o. Ne-au intrebat si ce aparat este YR-ANC. Probabil ca s-au linistit cand le-am zis de Cessna 172. Ar fi trebuit sa fi primit si ei planul nostru de zbor si n-ar mai fi fost probleme...



Am fost dirijati sa coboram si sa intram pe downwind pe latura de Est a pistei, practic intre pista si oras - mai precis intre pista si scoala in care am invatat eu in clasa 1 si doi :) -, autorizandu-ne deja pentru a intra pe baza si pe finala, urmand sa raportam finala scurta.



Ne-am conformat, am luat virajul 3, apoi am redus motorul la 2000 rpm, am luat virajul de axare, am redus complet motorul ridicandu-i si botul usor si, cand am scazut sub 80 de kts am coborat flapsul 20 de grade. Am aterizat lin, cu emotie - era prima mea aterizare cu contactul rotilor pe o pista de beton. M-am inscris bine pe pista - era si greu sa n-o fac la cat e de lata - si n-am avut probleme (nu am venit oblic, nu era vant lateral).



Dupa ce am oprit, turnul ne-a spus sa facem backtrack si sa iesim pe calea de rulare D, aflata la capatul Nordic al pistei. Am rulat pe zona fara buruieni intre dalele pistei - ce frumos si repede ruleaza avionul pe pista de beton! - si am iesit pe D. Pe platforma ne astepta dispecerul care ne facea semnalele de dirijare pentru parcare. Am fost dirijati sa parcam pe pozitia 4.



Dupa oprirea motorului, l-am salutat pe dispecer. Acesta ne-a pus cale la roti si ne-a invitat sa mergem pe la biroul de briefing ca sa lamurim problema planului de zbor care nu a fost primit de catre LRBC.



La briefing, aflat la etajul 1 al cladirii administrative a aeroportului, o doamna amabila ne-a chestionat scurt si ne-a completat, la dictarea noastra, un nou plan de zbor pentru intoarcerea la Clinceni. Trebuie spus ca planul initial pe care-l depuseseram la plecarea de la Bucuresti era pentru raidul dus-intors. Dar am facut inca unul.

Dupa terminarea acestor formalitati, am coborat si am iesit in fata aeroportului. Tatal si mama mea ma asteptau. Emotionati, evident. Pentru tatal meu era un fel de vis aproape implinit. Si el este/a fost mare iubitor al aviatiei si a lucrat in domeniu pe partea tehnica. Mi-au spus ca ma vazusera trecand pe deasupra in zona din fata aeroportului. Am fost si eu multumit ca le-am produs o bucurie :)

Dupa un suc baut la intrarea in aeroport, amestecati printre pasagerii unei curse Blue Air care asteptau sosirea cursei de la Roma Fiumicino ca sa se imbarce pentru Italia, i-am salutat pe ai mei si am trecut prin check-in, insotiti de dispecer - un baiat foarte amabil, prietenos - care ne-a condus pana la avion. Deja aterizase Boeing-ul de la Blue Air cu identificarea YR-BAA si rula pe Delta catre platforma. Dispecerul ne-a parasit rapid ca sa mearga sa-l dirijeze catre pozitia 2.





Intre timp, la noi a mai venit un domn ca sa semneze instructorul meu - the pilot in command - niste hartii care confirmau informatiile legate de aterizare. Scoala noastra are contract cu LRBC si nu a fost nevoie sa platim nici o taxa cash pe loc.

Dupa ce aeronava BlueAir s-a oprit si au inceput sa coboare pasagerii, a urcat in avion echipajul de schimb, cisterna cu cherosen a intrat pe pozitii iar noi, cu ochii dupa un Hercules care decola, am urcat in avion si am inceput sa pregatim decolarea.







Am cerut aprobarea de pornire a motorului, am primit aprobarea pentru rulaj pe Delta catre pista 16 si ni s-a dat direct clearance pentru decolare. Vantul a fost din 185 cu 4 m/s si am decolat frumos, fara balbaieli. Singura problema era QNH-ul de la LRBC. Ni s-a dat 1001 hecto Pascali. Conform acestui QNH, la Bacau ne-am fi aflat sub nivelul marii... In fine, un altimetru l-am setat asa, iar pe celalalt l-am pus pe 0, practic pe QFE. Si ne-am descurcat.



Dupa decolare, pe cand admiram orasul pe partea stanga, ni s-a transmis clearance pe traiect la 2000 ft dupa QNH si ni s-a cerut sa raportam la verticala Racaciuni. Asta am si facut iar apoi am intrat cu Agat Control. Militarii ne-au transmis ca nu mai exista activitate la Bobocu si am primit clearance pana la Strejnic.





La Focsani fumul de la gunoaie era la fel de mult. L-am ocolit. Apoi am renuntat la navigatia dupa harta si am exersat, pentru vreo 60 de mile, navigatia cu GPS-ul. Am mers dupa GPS pana la Mizil.







De acolo am setat frecventa VOR-ului de la Strejnic si am facut navigatie radio pana la Floresti. Am trecut la verticala Ploiestiului, exact peste oras, apoi peste aerodrom, unde nu era activitate.





Am schimbat frecventa pe VOR-ul de la Floresti, am inceput sa cobor sub 1500 ft si, dupa traversarea autostrazii, la verticala Bolintin, am cerut intrarea in zona aerodromului Clinceni.



Am coborat la 900 ft dupa QNH si am cerut intrarea direct la virajul 4, pentru aterizarea pe 06. Nu era trafic mare la aerodrom si am primit aprobare. Vantul a fost usor lateral, dar cu doar 2 m/s asa ca a fost o aterizare simpla.



Dupa zbor, am rulat catre hangar unde mecanicii asteptau nerabdatori, de aproape o ora, sosirea noastra fiindca trebuiau sa faca revizia la avion. In cateva clipe s-au si pus pe treaba: schimb de ulei, filtre, bujii, verificari etc. Am plecat si i-am lasat sa lucreze ca erau cam suparati de intarzierea noastra. Adevarul e ca intarzierea a fost data de necesitatea de a depune un nou plan de zbor la Bacau si de vantul de fata pe care l-am avut la intoarcere.

In total am zburat fix 4 ore. La dus am facut 1 ora si 50 de minute. La intors am zurat 2 ore si 10 minute.

In total, din cele 45 de ore de instructie in zbor pe care le am de facut la scoala am zburat, dupa socotelile mele destul de aproximative, 43 de ore si 16 minute. Oricum, zilele astea trebuie sa primesc o situatie de la instructori ca sa incep sa-mi completez si eu carnetul de zbor fiindca e inca vid :)

Iata ca deja am cam ajuns la sfarsitul perioadei de scoala. In locul nostru va trece la zbor seria a doua de elevi ai scolii care deja au cam terminat numarul minim de ore la clasa pentru a iesi la zbor.

Noi vom trece, in curand, inapoi la clasa pentru orele de teorie ramase neefectuate, asta cand majoritatea vom fi ajuns sa avem in jur de 40 de ore zburate. Vom incepe sa facem recapitulari si sa parcurgem ce n-am parcurs din materie. Si va trebui sa facem si cursul de operatori radio. Apoi, voi mai zbura, probabil ca inainte de skill test, restul de timp care a mai ramas din cele 45 de ore. Ca sa fiu in forma la test. Cam e momentul sa ma pun cu burta pe carte ca a sosit Ignatul :)

Blog Widget by LinkWithin