
Desi a inceput sub un acoperamant de ceata foarte deasa, mitingul a iesit extraordinar de bine. Au ajuns si Peter Besenyei si Zoltan Veres care au fost uluitori. De fapt absolut toate evolutiile celor care au zburat la miting au fost foarte bune. Si vremea a tinut cu aviatorii. Iar pentru mine a fost o ocazie foarte placuta sa-l reintalnesc pe domnul Nicolae Virca, primul instructor pe care l-am avut in scoala de zbor. Scrisesem in toamna pe blog despre necazul sau cu accidentul de masina. Am fost foarte bucuros sa-l revad si sa constat ca este foarte bine si sper si eu sa-l revedem la zbor cat mai curand.
Am facut mai bine de o mie de fotografii. Am selectat 70 dintre ele pe care le-am postat pe Romanian Spotters aici, alaturi de o multime de spotteri care au fost de fata inarmati cu multa pasiune si aparate de fotografiat care mai de care mai performante.
In cea de-a doua zi a evoluat si Valer Novac cu elicopterul Dauphin YR-SCS de la Special Air Services. Din pacate n-am stiut ca ne va oferi, totusi, surpriza asta si am plecat de la Brasov sambata seara.
Una peste alta pot spune ca a fost cel mai spectaculos show aerian din acest an din Romania. La Tuzla considerand, totusi, ca a fost o competitie, nu un air-show.
miercuri, 12 august 2009
Am fost la TransilvAeroShow 2009 - Brasov
Publicat de
Mihai Grecea
la
03:07
0
comentarii
Etichete: AS 365 N1, Dauphin, elicopter, eveniment, Fotografie, Ghimbav, Peter Besenyei, S.A.S., Valer Novac, Veres Zoltan, YR-SCS
luni, 15 iunie 2009
Peter Besenyei - aterizare fortata langa Cascada Niagara
Peter Besenyei a avut parte de un accident aviatic din care a scapat nevatamat. Avionul sau, un MXS-R / Edge 540, cu care concura la etapa din .... a competitiei RedBull Air Race a avut o problema la motor in timpul unui zbor destinat unei sedinte foto: a pierdut presiunea la ulei si, ulterior, motorul a tacut. Besenyei a aterizat fortat si a scapat nevatamat. Avionul e afectat dar este recuperabil. Iata un interviu cu pilotul preluat de pe site-ul competitiei.
Sa speram ca, in aceste conditii, Peter Vesenyei va putea sa vina, totusi, la mitingul aviatic de la Brasov din vara asta.
Publicat de
Mihai Grecea
la
04:40
3
comentarii
Etichete: accident, Filme aviatie, incidente aviatice, Peter Besenyei, Red Bull Air Race
sâmbătă, 21 martie 2009
TransilvAeroShow Editia 2 - Ghimbav 8-9 August 2009
Pe langa pilotii acrobati romani, la evenimentul brasovean va participa si Peter Besenyei, dublu campion mondial la RedBull Air Race.
Pe asul maghiar al mansei l-am intalnit in vara trecuta la Red Bull Air Race. N-am ratat ocazia de a lua un autograf de la el :)
Se anunta un eveniment frumos pentru la vara, la Ghimbav. Si, alaturi de mitingurile de la Clinceni, de la Tuzla si de competitia de la Mamaia, am inca un miting pe lista la care vreau sa particip.
Publicat de
Mihai Grecea
la
10:56
6
comentarii
Etichete: aerodromuri, Filme aviatie, Fly-In, Fotografie, Ghimbav, mitinguri aviatice, Peter Besenyei, Red Bull Air Race, stiri, Tuzla
miercuri, 4 februarie 2009
Lista partiala cu evenimentele aeronautice din Romania 2009
Iata o centralizare provizorie (sursa e Asociatia Aripi Romanesti) lista provizorie a evenimentelor aeronautice confirmate care se vor desfasura/s-au desfasurat in Romania in 2009:
09-11.01.2009 / Sinaia, Cota 2000 - WINTER AIR-SPORTS 2009 - EDITIA 2
17.01.2009 / Sibiu / orele 09.00 - Adunarea Generala AZLR
08.03.2008 / Clinceni/Bucuresti, meeting Aeroclubul Romaniei de Ziua Femeii - 8 martie 2009
25.04.2009 - 26.04.2009 - Aerodromul Malu' Rosu - Giurgiu , langa vama rutiera Baltita - FESTIVALUL INTERNATIONAL DE ZBOR GIURGIU – ROMANIA 2009, aflat la cea de a treia editie.
27.04.2009 - 03.05.2009 / Siria/Arad - Cupa "Charlie Bravo" - Parapanta (Eveniment FAI categoria a 2-a)
09.05.2009 / Tg. Mures / Aerodromul Aeroclubului Romaniei - mitingul Aero 2009 “Sky is not the limit”
06.06.2008 / Clinceni/Bucuresti, mitingul Aeroclubului Romaniei de Ziua Copilului - 1 iunie 2009
05.06.2009 - 14.06.2009 / Siria/Arad - Campionatul National de Parapanta 2009
11-12.07.2009 / Mamaia, Constanta – FAI World Aerobatic Formula - Mamaia challenge – parte din Campionatul Mondial de Acrobatie Aeriana ( Autorizat FAI) Se zvoneste ca vom avea parte de prezenta extraordinarei Svetlana Kapanina, multipla campioana mondiala la acrobatie aeriana, despre care am mai scris acum un an si ceva pe blog, aici. Dupa Jurgis Kairys si Veres Zoltan, prezenti la ultimele doua editii ale Fly-In-ului dela Tuzla, Svetlana ar fi o surpriza... seducatoare :)
08.08.2009 - 09.08.2009 / Ghimbav, Brasov - TransilvAeroShow Editia 2 - Pe langa pilotii acrobati romani, la evenimentul brasovean va participa si Peter Besenyei, dublu campion mondial la RedBull Air Race.
22-23.08.2009 / Tuzla, Constanta, – Tuzla Fly In 2009
25.09.2009 - 27.09.2009 / Campul Cetatii, Tg. Mures, PARADA BALOANELOR CU AER CALD Editia IV, 2009
Publicat de
Mihai Grecea
la
21:00
0
comentarii
Etichete: aerodromuri, Clinceni, Fly-In, Jurgis Kairys, mitinguri aviatice, noutati aeronautice, Peter Besenyei, piloti, stiri, Svetlana Kapanina, Tuzla
marți, 2 septembrie 2008
Red Bull Air Race - Etapa Budapesta
Am fost acolo. Am facut extrem de multe fotografii. Multe ratate. Cateva bune. Multe Ok. Am postat o prte din ele pe http://romanian-spotters.forumer.ro, mai precis aici
Va invit acolo sa le vedeti, alaturi de fotografii de la acelasi eveniment de marca postate de alti spotteri romani. Nu am reusit sa postez toate imaginile facute. Voi continua sa le pun acolo in zilele urmatoare.
Publicat de
Mihai Grecea
la
00:52
0
comentarii
Etichete: avioane, Fotografie, mitinguri aviatice, Peter Besenyei, piloti, Red Bull Air Race
sâmbătă, 9 august 2008
Ultima zi de zbor inainte de vacanta
Ieri am avut o dimineata foarte frumoasa la aerodrom. O vreme impecabila, calma. Am facut 3 ture de pista cu instructorul, incepand de la 8.00 si apoi am zburat singur, ture de pista. Fiind o vreme calma a fost extraordinat de placut. Am facut decolari cu un palier mai lung, pana avionul prindea viteza destul de mare si apoi il urcam pe o panta mai abrupta decat de obicei. Frumos de tot.
A venit la Clinceni si un elicopter de la Minsterul de Interne, un Mi 17, care a luat niste parasutisti de la unitatea de langa Clinceni. Elicopterul a intrat in zona de aerodrom cand eu eram la virajul 3 pe pista 06, adica deasupra lacului Mihailesti. Am aterizat in acel tur de pista cu elicopterul la vedere. Acesta facea manevre fine de aterizare in zona hangarelor lui Prigoana. Pana sa vina elicopterul am avut si spectatori :) Parasutistii stateau si-mi urmareau aterizarile, unele mai bune, altele mai ezitante.
Partea nasoala era ca T-ul fusese asezat cam in dreapta pistei si era destul de incomod sa aterizezi in dreapta lui intr-un spatiu destul de ingust. L-am auzit in fonie, la un moment dat, pe George Rotaru, comandantul Aerodromului Clinceni, facand apel la "niste baieti" ca sa mearga sa-l mute mai la stanga, spre axul pistei. Spre finalul seriei de ture de pista respectivii au mutat T-ul si totul a fost mai simplu.
O zi de zbor foarte placuta iar ora si jumatate cat am zburat a fost una dintre cele mai placute si instructive.
Iata si o imagine cu elicopterul care a luat parasutistii. Dupa ce am incheiat eu ziua de zbor, a decolat. Poza e facuta cu telefonul (scuze pentru calitatea slaba).
Pana pe 21 august voi lipsi din tara. Blogul va intra intr-o scurta vacanta. Pe 19 si 20 august voi fi la Budapesta, la Red Bull Air Race. Voi veni cu imagini si povesti de acolo.
Urmeaza, pe 23 si 24 august cel mai interesant si prietenos miting aviatic din Romania: Tuzla Fly-In editia 2008.
Iata si afisul evenimentului. Nu trebuie ratat de nici un fan al aviatiei din Romania :)
Si, nu in ultimul rand, nu trebuie uitat mitingul aviatic care va fi organizat pe 31 august la Tg Mures, pe aerodromul Aeroclubului Romaniei. Organizatorii mi-au confirmat ca se va tine. Voi reveni cu detalii dupa revenirea din vacanta.
Publicat de
Mihai Grecea
la
19:17
2
comentarii
Etichete: aerodromuri, avioane, elicopter, Fly-In, Fotografie, Jurgis Kairys, mitinguri aviatice, noutati aeronautice, Peter Besenyei, pilotaj, scoala de pilotaj, Tuzla, Veres Zoltan
joi, 6 martie 2008
Final de modul de curs de aerodinamica si principiile zborului plus un elicopter cu adevarat frumos vazut de aproape
Azi a fost ultima zi din primul modul al cursului de aerodinamica si principiile zborului. Domnul profesor Saitoc a intarziat putin din cauza traficului si a ramas sa facem testul peste doua saptamani, cand vom relua cursul. Pana atunci, vom face navigatie aeriana.
Astazi, asadar, a fost o zi de recapitulare si raspunsuri la intrebari. Si, foarte important, am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine intre noi, elevii piloti. Am avut timp sa le si arat pe internet colegilor cateva filmulete extraordinare cu trei asi ai mansei: Jurgis Kairys, Svetlana Kapanina, Peter Besenyei. Si am dezbatut putin si despre cum calca in picioare pilotii astia, cu maxima nesimtire, legile fizicii si aerodinamicii. Si, culmea, scapa cu viata de fiecare data...
Am mai admirat si un elicopter Alouette III /IAR-316B al Special Air Services care venea la aterizare langa scoala. Superb aparat. Desi proiectul elicopterului e destul de vechi, aparatul este extraordinar ca performante. Si e foarte frumos. Am inteles ca noi, elevii scolii, vom face, la un moment dat, o plimbare cu acest elicopter pe deasupra aeroportului Baneasa.
Fotografia este facuta de Muller de pe http://romanian-spotters.forumer.ro
De maine incepem lectiile despre navigatie. Cursul devine din ce in ce mai pasionant.
Publicat de
Mihai Grecea
la
01:42
2
comentarii
Etichete: avioane, Fotografie, Jurgis Kairys, Peter Besenyei, pilotaj, scoala de pilotaj, Svetlana Kapanina