Elicopter la tine acasa, China Style

O foto-stire care m-a emotionat. Pasiunea pentru zbor se pare ca nu cunoaste limite in nici o tara.



REUTERS/China Daily. Fermierul Wu Zhongyuan, in varsta de 22 de ani, in elicopterul pe care si l-a construit singur in districtul Jiuxian, provincia Henan, China. Fotografia a fost facuta pe 1 august 2009. Administratia locala i-a interzis lui Wu sa-si testeze elicopterul in zbor din motive de siguranta. "Elicopterul" pentru care Wu a muncit 2 luni de zile ca sa-l construiasca, este propulsat de un motor de 150cc iar costurile de realizare au depasit 10,000 yuan (1460 de dolari americani).

Cessna contra vultur

Recent un bimotor Cessna 402 s-a lovit in Statele Unite cu un vultur imediat dupa decolare. Rezultatul? Parbrizul spart si un cucui pe cinste pentru pilot. Bravo lui ca nu s-a speriat si a adus avionul la sol fara probleme. Avea doar 600ft inaltime cand s-a intamplat bird strike-ul.

Imagini in materialul video preluat de pe site-ul ProTV.



Intamplarea imi aduce aminte de istoria trista a lui Radu Beller, celebrul aviator roman mort in timpul unui raid celebru in India. Voi reveni in curand cu o poveste despre acel incident care a dus la moartea pilotului.

Motorhead? Nu. Rotorhead

helicoptere personnel
Încărcat de OXY67

Mini Serial Mortal :)

TotalGruv de pe www.flightsim.ro le-a adus in atentie. Sunt trei filmulete extrem de funny.

Raid la Craiova si Sibiu

Ieri am facut un raid Clinceni - Craiova - Sibiu - Clinceni insotit de unul dintre cei doi instructori ai mei, dl. Nicolae Virca.



Am plecat de dimineata la 7.30 Vantul era calm, pista in serviciu 06. Am decolat, am facut un tur de pista si am revenit la verticala aerodromului la 1500 de picioare fata de QNH-ul de la Baneasa. Apoi am luat cap spre Craiova. Vremea era frumoasa, fara turbulente, insa aerul era cetos iar vizibilitatea cam 8000m.



Dupa iesirea din zona de la Clinceni am intrat in legatura cu Onix - "baietii de la armata" - si le-am spus unde mergem, numarul de identificare din planul de zbor, si am primit clearance pentru Craiova. Partea amuzanta este, insa ca am reusit s-o fac oarecum de oaie :) Am reusit sa deviez destul de tare de la traiect. Cand am intrat pe ruta am inceput sa am vant lateral dinspre Sud-Vest iar harta TPC pe care o folosesc pe care o folosesc nu e chiar atat de grozava si am reusit sa ma incurc in repere.



Ideea e ca in loc sa ajung la Slatina, am ajuns mai spre Dragasani :). Instructorul, evident, s-a prins ca merg aiurea, a vazut si ca eram preocupat sa ma uit dupa repere dar nu mi-a zis nimic :) Atat doar ca, atunci cand am ajuns la Olt, m-a intrebat unde e Slatina. Eu am aratat, destul de neconvingator si neconvins, spre dreapta, unde se vedea in departare o localitate. Evident ca era Dragasani :) Asa ca am luat cap 170, m-am dus spre sud vreo 7 minute si am ajuns deasupra orasului aluminiului. Apoi am reintrat pe traiectul calculat de mine in fisa de navigatie. A fost o lectie despre cat de importante sunt hartile bune, detaliile legate de repere si de estimarea directiei si tariei vantului.





In apropiere de Craiova am incercat sa intram in legatura radio cu aeroportul LRCV dar la ora aia nu era nimeni la trafic. Asa ca am respectat planul de zbor si am venit la aterizare vizual pe pista 27. Am facut touch and go fara sa pun rotile, m-am ridicat, am bagat flapsul la loc, am facut un tur de pista pe dreapta, si am mai venit o data la aterizare, tot touch and go, tot fara sa pun rotile pe pista. Apoi am urcat din nou si ne-am indreptat catre Rm Valcea.





In apropiere de Valcea am inceput sa auzim in casti ca LRCV prinsese viata. Venise o doamna la trafic care dirija un elicopter. I-am spus si noi ca i-am vizitat dar ca nu ne-a auzit nimeni de la aeroport. Ne-a raspuns ca statia era "deschisa dar inchisa". Am ramas interzisi la acest raspuns. Probabil ca doamna respectiva si-a dat seama ca raspunsul ei a sunat cam ambiguu si apoi a precizat ca statia era deschisa dar era incuiata intr-un birou. Am ras sanatos la auzul fazei respective si ne-am continuat zborul spre munti.



In dreptul Coziei am decis s-o iau prin stanga, chiar pe firul apei. Instructorul mi-a povestit ca pe varf fusese, in urma cu cativa ani, o statie meteo care era foarte buna pentru aviatori. Puteai afla conditiile meteo pentru traversarea VFR a Carpatilor, pe Valea Oltului, cu mult mai multa precizie decat astazi, cand nu mai e nici un observator meteo in zona. Insa, cum se intampla frecvent in Romania, lucrurile bune ori sunt prea scumpe, ori au fost furate ori s-au desfiintat deja.



La Boita am raportat pozitia catre LRSB si am cerut intrarea in zona pentru a ateriza pe pista de iarba a aeroclubului, aflata langa pista de beton a aeroportului.



Trecand pe Valea Oltului am observat ca vizibilitatea incepea sa scada iar pe vai incepeau sa apara cumulizari. Era clar ca se strica vremea. Frontul rece care a facut ravagii in zona asta noapte dadea deja semne ca se apropia de Sibiu. Asa ca n-am mai oprit pe aerodrom ci am facut doar un touch and go in care am pus rotile pe pista, am rulat putin si am decolat din nou.





Am facut doua viraje de 360 grade in urcare ca sa luam inaltime sa intram din nou pe Valea Oltului si am observat ca deja se ingrosa treaba din punct de vedere meteo. Norii se inmultisera destul de mult, vizibilitatea incepea sa scada si daca nu o stergeam repede de acolo nu era prea bine.



Asa ca am intrat pe vale. La Boita ne-am luat la revedere de la controlorul de trafic sibian si am continuat zborul.



Am trecut, de asta data, pe cealalta parte a Coziei, la 7000 ft dupa QNH-ul de la Sibiu, ca sa invat si drumul ala.



Am ajuns apoi deasupra orasului Rm Valcea si am luat cap 120 spre Pitesti, incepand sa cobor spre campie.



La Pitesti, pe la ora 11, am ascultat serviciul de Flight Information de la LROP si am vazut ca dadeau o temperatura de 31 de grade la aeroport. Uriasa pentru ora respectiva. Si s-a vazut cat de cald a fost si in restul zilei... Noi, pe la 3000 ft dupa QNH-ul de Otopeni, aveam 22 de grade Celsius. Cat de cat suportabil.



Insa dupa ce am depasit Pitestiul, a inceput dansul. Se formasera deja termice si am inceput sa ma lupt cu avionul care incepuse sa devina naravas si sa valseze. L-am tinut pe traiect si am iesit la Bolintin.



Am dat raport de pozitie si am cerut turnului Clinceni aprobarea pentru intrarea in zona dar nu mi-a raspuns nimeni. Normal. Erau toti la Tuzla, la Fly-In :) Asa ca am intrat la travers in zona hangarelor, m-am uitat la maneca de vant, am vazut ca aveam vant lateral dinspre Sud, cam 4 m/s. Imediat dupa ce am traversat axul pistei, in casti am auzit pe cineva de la aerodrom care mi-a comunicat ca pista in serviciu e 06. Oricum spre ea ma indreptam :) Am intrat in tur de pista, am anuntat virajul 3 si am aterizat, cu vant lateral dar fara probleme.



Am realimentat avionul si am vazut ca am consumat 108 litri de Avgas in tot acest raid de 4 ore si 25 de minute. Destul de bun consumul la Cessna 172N.

Un singur regret am in urma raidului astuia in care am invatat extrem de multe lucruri si in care am constatat ca am reusit sa fiu relaxat la mansa si sa savurez cu adevarat zborul: mi-am uitat aparatul de fotografiat acasa, in viteza plecarii de la ora 6.45 :(

Pana acum, dupa calculele mele, am adunat 39 de ore si 16 minute. Voi mai incerca sa fac un raid pana acasa la ai mei, la Bacau, pe LRBC, si apoi probabil ca va trebui sa ma pregatesc pentru raidul in simpla comanda. Se cam apropie sfarsitul instructiei in zbor :)

Un filmulet 3d amuzant

Avionul a fost reparat

Problema de la fisele acumulatorului a fost rezolvata inca de ieri. Astazi n-am zburat pentru ca nu sunt deloc matinal si colegii mei zburat foarte de dimineata. Problema cea mare zilele astea este temperatura extrem de ridicata. Se face extrem de cald pe aerodrom si mai ales in avion. Nu are aer conditionat, nu avem voie sa deschidem geamurile... e cam greu. Asa ca va trebui sa fac si eu un efort bioritmic sa ajung macar pe la ora 10 la aerodrom miercuri pentru ca altfel nu mai apuc sa zbor deloc pe caldurile astea. Deja de la ora 11 nu se mai poate face nimic. Si nici pe la 19.00 nu e suficient de rece. Asa ca ziua de zbor se reduce la 3 ore :(


Pana cand voi reveni cu stiri de la scoala, postez un filmulet despre o aterizare de urgenta a unui Cessna 172 pe o autostrada din Statele Unite. Avionul a avut o pana de motor (piston spart, se pare) si a aterizat in plin trafic pe autostrada fara sa aiba nici o problema. Mecanicii au intervenit la motor acolo, pe autostrada, si apoi avionul a decolat din nou cu sprijinul politiei care a oprit cateva minute traficul.


Iata si filmul decolarii.

Povestea simplei - Partea II

Am cerut apoi intrarea pe pista 24 si alinierea. Dupa aprobare, in timp ce intorceam avionul si il asezam pe directia pistei, am tras cu ochiul spre scaunul din dreapta. Chiar era gol :) Apoi am aruncat ochii spre parametrii motorului. Temperatura la ulei, presiune. EGT, amperaj, totul ok. Am coborat flapsul la 10 grade. Am aruncat un ochi spre spatele avionului, spre maneca de vant. Vant usor din dreapta. Deci sa am grija cu palonierul. Si m-am mai uitat inca o data pe parametrii motorului. Si l-am si ascultat. Totul era ok. Cand eram cu instructorul trebuie sa recunosc ca nu ma uitam atat de des la indicatoarele de pe partea dreapta (cele cu parametrii motorului). Acum eram singur si nu mai era de joaca. Sau aproape singur. In ultima clipa am vazut ca aveam, totusi, un pasager: un taun nu decedase si zbura din nou prin cabina. Prea tarziu ca sa ma mai apuc de vanatoare. Trebuia sa decolez. Poate ca nu-mi dadeam eu seama dar el era albinuta mea norocoasa :)

Aprind lumina de decolare/aterizare si cer permisiunea de decolare. Soarele imi bate in fata, destul de puternic. Ce bine ca am sters parbrizul! N-as fi vazut mare lucru la aterizare... Instructorul aproba decolarea. Pun gaz din plin si ascult motorul. Suna cursiv. Trag cu ochiul la parametrii motorului. Totul ok. Avionul urca in viteza. 30, 40, 45 mile pe ora. Efectul momentului elicei se simte si tin avionul pe directie din palonier. Mansa este trasa, ca sa nu stresez jamba in denivelarile de pe pista de iarba. Avionul incepe usor usor sa vrea sa urce. Viteza creste la 60 si trag usor mai mult de mansa. Avionul se ridica. Sirena care te avertizeaza ca esti in preajma vitezei de angajare suna usor, cum e si normal. Zburam singur! Fac un scurt palier ca sa prind viteza dar continui sa il tin si din palonier putin pentru ca e vant din dreapta. Am deja 80 de mile si incep sa urc iar. Lupt cu vantul lateral care vrea neaparat sa ma mute din ax. 100 de picioare. Ma uit pe geam si vad hangarele lui Prigoana pe dreapta. Apoi arunc iar ochii la parametrii motorului. A cata oara? Eram singur si eram pe cont propriu, fara inca o pereche de ochi care sa ma ajute si trebuia sa ma comport ca la carte.












300 de picioare. Ridic flapsul si, simultan, intru in virajul 1. Mentin viteza la 80 de mile pe ora si urc pana la 600 de picioare. Vantul ma impinge acum si se simte asta si din sunetul facut de elice/motor. La 600ft scad turatia la motor la 2200 rpm si mai saracesc amestecul. Parcurg toata latura crosswind pana la virajul 2 si ma uit in dreapta peste lacul Mihailesti. Apoi spre stanga, peste Cornetu.




Apoi intru in virajul 2 si merg paralel cu pista, pe latura mare. Brusc, o termica ma ridica destul de tare. Urc cu aproape 500ft/min. Ce naiba? Trebuie sa stau la 600ft. Imping putin mansa. Avionul se incapataneaza sa urce. Il astept. Trebuie sa ai rabdare cu el. Probabil ca solul e foarte incalzit in zona pe care o survolam. Aveam deja peste 700ft. Am redus putin motorul si am inceput sa cobor. L-am stabilizat apoi la 600ft si am continuat spre virajul 3.





In dreptul silozului de la intrarea in Bragadiru am cerut aprobarea pentru aterizare.




Intre timp, la sol, Robin il intreaba pe instructor daca are emotii si daca are incredere in mine. Evident ca avea incredere, ca altfel nu m-ar fi lasat :)



Stelian imi da aprobarea de aterizare si isi aminteste ca eram stresat cu o zi inainte, cand n-a avut statie ca sa ma lase sa ies la simpla :) Ei, doar nu o sa-l credeti ca tremuram... Nu tremuram :)



Dupa ce am primit aprobarea de aterizare am luat viraj stanga si am redus motorul la 2000 rpm si am coborat spre 500ft inaltime si am facut virajul 4, de inscriere pe directia pistei. Am aprins luminile de aterizare, am tras usor de mansa sa scad viteza sub 100 mile pe ora si am coborat flapsul la 20 de grade slabind si mansa ca sa compensez scaderea de viteza. Apoi am inceput sa il pun pe panta de aterizare. Se zarea T-ul destul de bine. Instructorul mi-a dat ultimele sfaturi.



Eram mai usor pentru ca era aievea: eram singur in avion. Eram concentrat si vroiam sa fac o aterizare perfecta. Vantul batea din fata dar si cu o componenta laterala si ma tot muta spre stanga axului pistei. Ma luptam cu el sa tin avionul in ax. Palonier dreapta, aripa dreapta inclinata. In dreptul drumului de acces la aerodrom am taiat gazul de tot. Aveam 80 de mile pe ora si deja trebuia sa incetinesc. Am asteptat sa scada viteza dar cu ochii pe T. Solul se apropia repejor si am inceput filajul. Asa e, a fost mai lung. Eram singur si mai usor. Filand, viteza a inceput sa scada si am inceput sa simt ca incepe sa se afunde usor. Atunci am inceput sa trag de mansa lent, cursiv si hotarat. Am pus avionul pe pista asa cum am invatat: cu mansa in piept. Am rulat apoi mai mult fara sa franez. Nu imi place sa-l chinui franand pe iarba. Instructorul imi spune sa intorc si sa ma duc la locul de decolare. Ii confirm cererea, ridic flapsul la 10 grade si rulez.




Am cerut aprobarea de decolare...




...si am decolat a doua oara.




Am facut turul de pista. Cred ca va dati seama ca chiuiam (iuhuuu, yes! yees!! etc.) la 600ft inaltime... dar fara sa emit pe statie, evident :)




Am cerut aprobarea regulamentara la virajul 3...




...si am aterizat. La sol cineva incerca la cale un ultrausor, asa ca pe sunetul filmului e zgomotul unui motor turat. A doua aterizare, insa a fost cam pe 3 puncte. Adica nu am tinut botul avionului suficient de sus cand am aterizat.




Am mai facut un tur de pista si am aterizat din nou. Tot pe 3 puncte... Eram deja obosit.




Si apoi a fost momentul opririi. Stelian m-a felicitat. Eu pluteam, evident. Si Robin mi-a intins mana din spatele camerei. Apoi a venit si domnul Nicolae Virca, primul instructor cu care am urcat in avion. Acum el ii instruieste pe ceilalti colegi ai mei care zboara pe YR-ANC, celalalt Cessna de la noi de la scoala.
De ciulini am scapat pentru moment :) Poate si pentru ca nu era decat unul amarat pe care l-am zarit eu acolo, pe loc, pe pista.



Emotii? Au fost. Dar a fost atat de frumos incat bucuria de a te afla singur in aer a fost incomparabil mai mare decat stresul. Am fost foarte concentrat dar am reusit sa ma si bucur de moment.

Apoi si Robin si-a primit recompensa "in natura" pentru munca de fotograf si operator. Doua ture de pista cu instructorul meu. Iata si povestea lui.

Imaginile din aer sunt din cele doua ture de pista ale lui Robin. Eu n-am avut cum sa fac poze de sus.

Ziua ne-am incheiat-o alimentand avionul pentru a doua zi si mutandu-l la locul de parcare. A fost un zbor pe care, probabil, nu-l voi uita.

Povestea simplei - Partea I

Pe 17 iunie am ajuns la aerodrom pe la ora 17. Il rugasem si pe Robin sa ma insoteasca din nou, ca sa fotografieze si sa filmeze pentru blog. Si am ras pe drum pentru ca am realizat ca voi zbura prima data singur exact pe 17 iunie, ziua in care se aniversau 98 de ani de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu (el a fost, practic, primul pilot militar roman si de aceea 17 iunie este Ziua Aviatiei Romane - sau ar trebui sa fie, pentru ca e foarte controversata data acestei sarbatori...).

Am ajuns la Clinceni exact cand YR-ANB trecea la verticala pistei venind dintr-un raid de la Craiova cu un elev. Dupa aterizare a urmat o pauza in care instructorul meu a adus o statie radio portabila de la Aeroclub iar eu am facut preflight check. Dupa ce a sosit Stelian cu statia, am urcat in avion si am inceput sa fac pregatirea cabinei.






Si am observat ca in avion erau o multime de tauni. Cred ca erau vreo 8 bucati. Asa ca am inceput sa ii vanam cu ce am apucat: cu manualul avionului, cu emergency checklist-ul...





Si a trebuit sa insistam cu vanatoarea pentru ca insectele nu se dadeau batute atat de usor...




Pana la urma am izbutit.




Si am inceput rulajul spre pista impreuna cu instructorul. Urma un zbor de incalzire, ca sa zic asa.









Am decolat, am facut un tur de pista si apoi, dupa aterizare am rulat in afara pistei si am oprit avionul ca sa sterg putin parbrizul care era ingrozitor de murdar de insecte tocate sau lichefiate :(









E greu fara stergator :)





Iata-ma, imaginea Rivex in Romania!




Apoi joaca s-a terminat. Am urcat in avion. Singur. Instructorul a venit la usa din dreapta, s-a asigurat ca totul e ok, a asezat cu un gest atent centurile de siguranta de pe locul din dreapta - un gest care mi s-a parut inutil in ordine practica dar, probabil, era unul care trada o preocupare, o emotie - si apoi a inchis usa si mi-a facut semn ca o pot bloca.

Ramas singur in cabina, am pus contactul Master, am deschis intrerupatorul pentru avionica si am cerut aprobarea pentru pornirea motorului. Instructorul, cu statia la sol, mi-a dat aprobare. Am inchis contactul pentru avionica, am pus amestecul pe rich, am dat doua sprituri cu maneta de gaze si am lasat-o la 1/8 dupa care m-am asigurat ca era liber la elice si am actionat cheia demarorului.





Motorul a pornit dupa cateva rotiri ale elicei. Apoi am deschis din nou avionica si am aprins luminile de navigatie si de rulaj. Am mai asteptat putin ca parametrii motorului sa ajunga la normal si apoi am inceput sa-mi setez altimetrele si girocompasul.




Cand totul a fost ok, am aprins luminile de rulaj si am cerut prin radio aprobarea rulajului.



Instructorul mi-a aprobat rulajul si am pornit. Eram in fata momentului pe care-l asteptam de atata vreme, la care am visat inca de cand eram copil si ma jucam calarind Yak-urile 52 pe la Bacau. Am pus gaz , mai tare la inceput, sa urnesc din loc Cessna si apoi mai domol, sa ruleze usor pe calea de rulare nu foarte neteda de la Clinceni.




La capatul caii de rulare din fata hangarelor am virat stanga spre pista 24.



Robin filma si se amuza de emotiile pe care presupunea ca le am :)