Se afișează postările cu eticheta Svetlana Kapanina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Svetlana Kapanina. Afișați toate postările

joi, 25 iunie 2009

Noutati despre FAI - Mamaia - World Elite Aerobatic Formula - 10-12 IULIE 2009

COMUNICAT DE PRESA

FAI - Mamaia - World Elite Aerobatic Formula
- 10-12 IULIE 2009


Primul concurs de acrobatie aeriana organizat vreodata in Romania sub egida FAI (Fédération Aéronautique Internationale): FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula – powered by Honda va avea loc, intre 10 si 12 iulie, la Mamaia, in zona hotel VEGA*****.

Compania constanteana Regional Air Services – Arodrom Tuzla impreuna cu multipul campion mondial la acrobatie aeriana Jurgis Kairys, cu sprijinul Primariei Municipiului Constanta si al Consiliului Judetean ofera, astfel, publicului, cel mai important eveniment de aviatie sportiva din Romania.

FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula este o competitie sportiva de inalta clasa, un eveniment monden si un spectacol antrenant, oferind unei audiente uriase divertisment de buna calitate, mizand pe valori ca performanta umana si tehnica, precizie si pasiune, imaginatie si competitivitate.

FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula are ca scop maximizarea potentialului creativ al celor mai buni piloti de acrobatie din lume, impunand reguli exigente, aprobate atat de FAI cat si de CIVA (International Commission of Aerobatics) si de campionul Jurgis Kairys. EAF - Elite Aerobatics Formula este un stil de competitie aviatica folosita in Campionatul de Acrobatie Aeriana de la Al Ain in ultimii doi ani. Folosind acest format competitional, evenimentul ofera producatorilor de aeronave de acrobatie a platforma pentru a demonstra performantele produselor lor.

Promovand, la randul sau, performanta si inovatia tehnica, Honda Trading Romania este sustinatorul FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula. Asocierea cu acest eveniment, ca parte a campaniei de promovare a brandului Honda si a noilor tehnologii Honda pe piata romaneasca, este completata si de prezenta unui pavilion expozitional, in care se vor afla produsele de top ale marcii japoneze. Implicandu-se activ in sustinerea performantei de inalta clasa, Honda Trading Romania demonstreaza inca o data publicului spiritul competitiv ce sta la baza sloganului „Honda - The Power of Dreams”.

Competitia FAI - Mamaia World Elite Aerobatic Formula consta din doua parti: acrobatie cu program impus (aerobatic against time - AAT) si acrobatie freestyle (aerobatics freestyle – AF).

La FAI Mamaia - World Elite Aerobatic Formula sunt asteptati cei mai buni piloti de acrobatie din lume:

  • Ramon Alonso, Spania - Campion Mondial absolut in 2007, castigatorul competitiei de acrobatie de la Al Ain din Emiratele Arabe Unite
  • Svetlana Kapanina - din Rusia – de cinci ori Campioana Mondiala
  • Hubie Tolson din USA – Campion National
  • Tom Cassels, din Marea Britanie – Campion National
  • Zoltan Veres – din Ungaria, posesor al recordului mondial pentru cel mai mare numar de tonouri efectuate succesiv
  • Philipp Steinbach, Germania
  • Renoud Escalle, Franta
  • Pierre Marmi, Elvetia
Si, probabil, un pilot din Romania, desemnat de aerodromul Tuzla

Reprezentantii aerodromului Tuzla si Jurgis Kairys regreta disparitia prematura a pilotului roman Mihai Dobre Tone, de trei ori campion national de inalta acrobatie si “maestru al sportului”, care, in urma unui nefericit accident, a decedat pe 5 iunie 2009 intr-un zbor de antrenament efectuat pentru pregatirea mitingului aerian dedicat zilei copilului, la Bucuresti. Mihai Dobre Tone reprezenta o sansa pentru aviatia sportiva romaneasca de a castiga un loc meritoriu pe exigenta scara a valorilor din aviatia mondiala in competitia FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula - 2009.

Juriul FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula este format din patru dintre cei mai buni arbitri de aviatie, avizati de FAI:
  • Quintin Hawthorne, Africa de Sud
  • John Gailard, Africa de Sud
  • Kimo Virtannen, Finlanda
  • Lars Arvidson, Suedia

Iar Comitetul de Concurs este alcatuit din:
  • Jurgis Kairys - Lituania, Directorul Concursului
  • Robert E. Fry - Noua Zeelanda, Asistent
  • Mantas Kairys - Lituania, Asistent

Pentru a avea un program mai atractiv atat pentru specialisti cat si pentru publicul larg, competitia alterneaza cu air-show-ul, programul evenimentului fiind structurat astfel:

Vineri, 10 iulie:
  • ora 15.00 - 16.00 – calificari (la care participa toti pilotii)
  • ora 16.15 – 19.00 – antrenamente
Sambata, 11 iulie:
  • 11.00 – 12.30 – competitie (fiecare pilot executa proba de 3 minute de freesstyle si 3 minute de acrobatie cu program impus)
  • 12.30 – 14.30 – pauza
  • 14.30 – 15.30: Parada aeronavelor Regional Air Services, lansari de parasutisti, zboruri individuale si formatie, demonstratie a Icacarilor Acrobati
  • 15.30 – 16.30: zboruri-demonstratie ale avioanelor din competitie
Duminica, 12 iulie:
  • 11.00 – 12.30 – competitie (fiecare pilot executa proba de 3 minute de freesstyle si 3 minute de acrobatie cu program impus)
  • 12.30 – 14.30 – pauza
  • 14.30 – 15.30: Parada aeronavelor Regional Air Services, lansari de parasutisti, zboruri individuale si formatie, demonstratie a Icacarilor Acrobati
  • 15.30 – 16.30: demonstratie a avioanelor din competitie
  • 19.00 – conferinta de presa (la hotel VEGA)
  • 20.30 – decernarea premiilor – la Cazinoul din Mamaia

FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula a intrat in calendarul competitional al acestei veri. Ca si in anii anteriori, organizatorii conteaza pe sprijinul Primariei Municipiului Constanta si al Consiliului Judetean, dar si pe cel al organizatiilor administratiei locale, care isi dau concursul pentru buna desfasurare a evenimentului: Directia Politiei de Frontiera Constanta, Jandarmeria Constanta, Brigada de Pompieri Dobrogea - Constanta si Politia Rutiera Constanta. Parteneri media: Antena 1, Antena 3, National Geographic Channel, TVR1, Tv Neptun, Radio ZU, Radio Sky, Radio Vacanta, Radio Constanta, Playboy, Academia Catavencu, Top Gear, Flacara, For Rich Only, 7 Seri, Pilot Magazin, Fly Level, Romanian Spotters.ro.

marți, 3 martie 2009

Regional Air Services readuce performanta si spectacolul pe litoralul romanesc

COMUNICAT DE PRESA

"Cele doua evenimente aviatice de nivel international de pe litoralul romanesc: Tuzla AEROMANIA 2009 si FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula au intrat, oficial, in calendarul competitional al acestei veri.

Compania Regional Air Services, care activeaza pe aerodromul din statiunea Tuzla - de langa Constanta, organizeaza si in aceasta vara doua demonstratii aviatice care promit sa se ridice la nivelul evenimentelor de spectacol de aviatie si acrobatie oferite in strainatate.

Datele pentru aceste manifestari au fost deja stabilite de catre organizator: 22-23 august pentru Tuzla AEROMANIA 2009 si 10-12 iulie pentru FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula 2009.

Aflat la a 4-a editie, Tuzla AEROMANIA 2009 preia capitalul de imagine al evenimentului FLY IN, fiind un rebranding al acestuia. Tuzla AEROMANIA este un spectacol de acrobatie aviatica bazat pe o participare internationala, organizat deasupra uneia dintre plajele litoralului romanesc.

Mamaia World Elite Aerobatic Formula este primul eveniment de acrobatie organizat vreodata in Romania sub egida Federatiei Aeronautice Internationale. Beneficiind de girul FAI si al multiplului campion la acrobatie aviatica, lituanianul Jurgis Kairys, FAI Mamaia WEAF 2009 isi propune sa devina cel mai important eveniment sportiv de aviatie din tara noastra.

La competitia din Constanta sunt asteptati piloti ca: spaniolul Ramon Alonso - campion mondial in 2007 si castigatorul locului intai la Al Ain Aerobatic Formula, francezul Eric Vazeille - campion mondial in 2000, rusoaica Svetlana Kapanina - de cinci ori campioana mondiala la acrobatie aviatica, Michael Racy - campionul national al SUA, A. Cassel - campionul national al Marii Britanii, Zoltan Veres - multiplul camion modial de acrobatie care a mai fost aplaudat de publicul romanesc la evenimentele organizate de Regional Air Services in anii precedenti si un pilot desemnat de compania constanteana pentru a reprezenta Romania.

La ambele evenimente, AEROMANIA si Mamaia World Elite Aerobatic Formula, vor participa piloti care fac parte din elita aviatiei romanesti si internationale. Competitia va alterna cu demonastratia, astfel incat programul celor doua evenimente sa fie cat mai atragator atat pentru publicul avizat, cat si pentru amatorii de sporturi extreme si divertisment.

Ca si in anii trecuti, organizatorul se va bucura de sustinere din partea Primariei si Consiliului Judetean Constanta si din partea Primariei Mangalia, dar si de suportul unor parteneri media puternici din tara si din strainatate.

Cele doua evenimente vizeaza atragerea unui public numeros pe plajele romanesti prin oferirea unei alternative spectaculoase de distractie la mare, dar si cresterea interesului pentru performantele aviatice, orientarea atentiei organizatiilor de profil din strainatate catre aviatia romaneasca si stimularea pietei aviatiei mici din Romania.

Organizatoarea evenimentului, Regional Air Services, este o companie full service, lider de piata in aviatia particulara (sampling, aero-taxi, scoala de pilotaj, brevetare, monitorizare, agricultura, naveta pe platformele petroliere), detinatoare a primului aerodrom privat din Romania."

miercuri, 4 februarie 2009

Lista partiala cu evenimentele aeronautice din Romania 2009

Iata o centralizare provizorie (sursa e Asociatia Aripi Romanesti) lista provizorie a evenimentelor aeronautice confirmate care se vor desfasura/s-au desfasurat in Romania in 2009:

09-11.01.2009 / Sinaia, Cota 2000 - WINTER AIR-SPORTS 2009 - EDITIA 2

17.01.2009 / Sibiu / orele 09.00 - Adunarea Generala AZLR

08.03.2008 / Clinceni/Bucuresti, meeting Aeroclubul Romaniei de Ziua Femeii - 8 martie 2009

25.04.2009 - 26.04.2009 - Aerodromul Malu' Rosu - Giurgiu , langa vama rutiera Baltita - FESTIVALUL INTERNATIONAL DE ZBOR GIURGIU – ROMANIA 2009, aflat la cea de a treia editie.

27.04.2009 - 03.05.2009 / Siria/Arad - Cupa "Charlie Bravo" - Parapanta (Eveniment FAI categoria a 2-a)

09.05.2009 / Tg. Mures / Aerodromul Aeroclubului Romaniei -
mitingul Aero 2009 “Sky is not the limit”

06.06.2008 / Clinceni/Bucuresti, mitingul Aeroclubului Romaniei de Ziua Copilului - 1 iunie 2009

05.06.2009 - 14.06.2009 / Siria/Arad - Campionatul National de Parapanta 2009

11-12.07.2009 / Mamaia, Constanta – FAI World Aerobatic Formula - Mamaia challenge – parte din Campionatul Mondial de Acrobatie Aeriana ( Autorizat FAI) Se zvoneste ca vom avea parte de prezenta extraordinarei Svetlana Kapanina, multipla campioana mondiala la acrobatie aeriana, despre care am mai scris acum un an si ceva pe blog, aici. Dupa Jurgis Kairys si Veres Zoltan, prezenti la ultimele doua editii ale Fly-In-ului dela Tuzla, Svetlana ar fi o surpriza... seducatoare :)

08.
08.2009 - 09.08.2009 / Ghimbav, Brasov - TransilvAeroShow Editia 2 - Pe langa pilotii acrobati romani, la evenimentul brasovean va participa si Peter Besenyei, dublu campion mondial la RedBull Air Race.

22-23.08.2009 / Tuzla, Constanta, – Tuzla Fly In 2009

25.09.2009 - 27.09.2009 / Campul Cetatii, Tg. Mures, PARADA BALOANELOR CU AER CALD Editia IV, 2009

joi, 6 martie 2008

Final de modul de curs de aerodinamica si principiile zborului plus un elicopter cu adevarat frumos vazut de aproape

Azi a fost ultima zi din primul modul al cursului de aerodinamica si principiile zborului. Domnul profesor Saitoc a intarziat putin din cauza traficului si a ramas sa facem testul peste doua saptamani, cand vom relua cursul. Pana atunci, vom face navigatie aeriana.
Astazi, asadar, a fost o zi de recapitulare si raspunsuri la intrebari. Si, foarte important, am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine intre noi, elevii piloti. Am avut timp sa le si arat pe internet colegilor cateva filmulete extraordinare cu trei asi ai mansei: Jurgis Kairys, Svetlana Kapanina, Peter Besenyei. Si am dezbatut putin si despre cum calca in picioare pilotii astia, cu maxima nesimtire, legile fizicii si aerodinamicii. Si, culmea, scapa cu viata de fiecare data...






Am mai admirat si un elicopter Alouette III /IAR-316B al Special Air Services care venea la aterizare langa scoala. Superb aparat. Desi proiectul elicopterului e destul de vechi, aparatul este extraordinar ca performante. Si e foarte frumos. Am inteles ca noi, elevii scolii, vom face, la un moment dat, o plimbare cu acest elicopter pe deasupra aeroportului Baneasa.

Fotografia este facuta de Muller de pe http://romanian-spotters.forumer.ro

De maine incepem lectiile despre navigatie. Cursul devine din ce in ce mai pasionant.

Blog Widget by LinkWithin