Scriu dupa doua zile grele datorita iminentei nenorocirii numite limitare de trafic cauzata de jignitorul summit nato. Este impardonabil cum o gasca de descreierati aflati la putere in Romania isi permit sa perturbe activitatea unui oras, a vietilor si a afacerilor oamenilor care-l locuiesc, fara sa le ceara acordul. Am auzit zilele astea de atatea incalcari ale unor drepturi si libertati fundamentale incat am inceput sa am mari indoieli cu privire la existenta sau nu a unei democratii cat de cat reale in Romania... Ar trebui ca administratiile publice centrale si locale sa fie date in judecata de catre toti cei care au de suferit de pe urma acestei tampenii numita summit nato. De fapt nato n-are nici o vina in asta. Vinovati sunt numai descreieratii de politicieni romani in frunte cu Basescu. Ei au propus organizarea acestei intalniri monstruoase intr-un oras care nu poate efectiv sa suporte o astfel de manifestare. Nu are infrastructura necesara. In zilele astea se vor pierde extrem de multi bani. Se vor plati salarii unor oameni care vor lucra cel mult sub limita ineficientei. Se vor plati chirii la sedii complet aiurea. Se vor plati redevente lunare la contractele de leasing de masini si echipamente absolut degeaba. Si se vor plati penalizari pentru lucrari si marfuri nelivrate la timp. In zilele astea multe intalniri nu vor mai avea loc, multe iubiri nu se vor mai consuma, multi prieteni nu vor mai bea cate o bere. Iar scoala noastra de pilotaj nu va functiona. Si, una peste alta, multi neuroni vor muri. Si nimeni nu va plati pentru asta. Nimeni dintre cei care ar trebui sa plateasca...
Revenind la scoala, ieri am avut curs de navigatie. Am exersat niste calcule pentru determinarea cursului in functie de deviatia magnetica a busolei, declinatia magnetica, nordul adevarat si toti ceilalti parametri ai orientarii pe traiect. Si apoi am invatat sa completam un flight plan. Am discutat pe rand despre toate rubricile planului de zbor si am completat datele unui traiect de la Baneasa la Constanta si retur.
Astazi am revenit la Limite umane si am vorbit mult despre stres si factorii care-l cauzeaza. De asemenea, am trecut in revista si metodele utilizabile pentru diminuarea/combaterea stresului. Un curs interesant. In urmatoarele ore vom atinge, se pare, si chestiuni legate de fiziologia pilotului.
Asa cum spuneam, cursurile vor continua in prima luni de dupa apocalipsa nato. Adica pe 7 aprilie. Pana atunci va fi si interdictie de zbor in spatiul aerian al Romaniei... A si fost publicat, de altfel, in AIP, NOTAM-ul.
joi, 27 martie 2008
Ieri navigatie, astazi limite umane
Publicat de Mihai Grecea la 21:14 60 comentarii
Etichete: nato, opinii, scoala de pilotaj
miercuri, 26 martie 2008
Prima zi de meteo
Astazi am avut prima lectie de meteo. Mai urmeaza inca 17 ore in care sper sa invatam tot ce se cere de la noi. E un domeniu complex si, totusi, frumos.
Azi am discutat despre straturile atmosferei, despre simbolurile de pe harti, despre buletinele meteo de aviatie METAR si prognozele TAF, despre atmosfera standard internationala si despre deviatiile acesteia fata de temperatura mediului, despre treptele barice, despre izobare si sisteme barice - cicloni si anticicloni, despre miscarea aerului in aceste sisteme barice.
Astazi abia am apucat sa ne speriem bine de tot de ce ne asteapta. Urmeaza sa intram in detalii.
Publicat de Mihai Grecea la 01:39 0 comentarii
Etichete: meteorologie, scoala de pilotaj
marți, 25 martie 2008
Regulile aerului
Astazi a fost o zi dedicata in intregime regulilor aerului. Maine vom face meteo, apoi, pana la sfarsitul saptamanii Legislatie si reglementari aeronautice si Performante si limite umane. Voi reveni cu detalii.
Publicat de Mihai Grecea la 00:12 0 comentarii
Etichete: scoala de pilotaj
vineri, 21 martie 2008
Din nou la scoala
Saptamana asta, cat am lipsit, s-a discutat la scoala despre tipurile de spatiu aerian si despre elementele unui aeroport. Avem o noua profesoara, doamna Florescu. Excelenta! Profesionista, la obiect, pedagog bun. Astazi am inceput sa discutam cate ceva si despre regulile zborului VFR.
Ieri a fost un curs despre Limite umane in aviatie. Destul de dificil intrucat abunda termeni tehnici si medicali. Avem, insa, un manual foarte bun scris de Dr. Virgil Baloescu.
Maine e pauza pentru ca vinerea nu mai facem ore - nimeni nu poate ajunge cat de cat la timp din cauza traficului aberant din Bucuresti.
Publicat de Mihai Grecea la 02:23 0 comentarii
Etichete: scoala de pilotaj
joi, 20 martie 2008
M-am intors
In seara asta am revenit in tara. Cu o cursa MyAir efectuata cu un A320. MyAir au mers impecabil. Pilotii, foarte buni, au prins curentul jet si au ajuns la Bucuresti cu mai bine de un sfert de ora avans. In rest, zborul a fost absolut normal, fara evenimente. Am facut tracking cu GPS-ul sa vad pe unde am luat-o. O sa confrunt maine traseul de pe GPS cu o harta de navigatie cu rute de inalta altitudine.
Maine - din nou la scoala. Sunt foarte curios ce s-a mai facut cat am lipsit.
Publicat de Mihai Grecea la 04:43 0 comentarii
Etichete: calatorii cu avionul, GPS, scoala de pilotaj
duminică, 16 martie 2008
O minivacanta
De vineri 14 martie pana miercuri 19 martie sunt la Paris (de aici si scriu acest post). Asadar o sa am trei zile de chiul de la scoala in care vom face, se pare, Limite umane in aeronautica cu dr. Virgil Baloescu. O sa incerc sa recuperez cand ma intorc. Manualul pe care l-a scris domnul doctor este foarte bun si clar.
In rest, pana la Paris CDG am avut un zbor cu ceva turbulente - iuhuuu! - dar destul de neinteresant intrucat am zburat noaptea. Foarte interesant a fost ca MyAir, compania cu care am calatorit intr-un A320, a avut un Load Factor de aprox. 50% pe aceatsa cursa. Extrem de putin...
Publicat de Mihai Grecea la 00:11 2 comentarii
Etichete: calatorii cu avionul, scoala de pilotaj
joi, 13 martie 2008
Primul zbor. Dar cu elicopterul.
Astazi a fost una dintre cele mai frumoase zile de la inceputul scolii. Dupa ce am studiat o saptamana primele notiuni despre navigatia aeriana, astazi am facut un zbor scoala cu un elicopter al Special Air Services.
Este un Alouette III/IAR-316B cu indicativul YR-POL. Un aparat extraordinar, fabricat la ICA Brasov in 1989
Pilot a fost domnul Valer Novac, profesorul nostru de navigatie, pilotul sef de la Special Air Services.
Un aviator extraordinar, cu peste 7000 de ore de zbor, si un instructor foarte bun si foarte simpatic. De o generozitate cu totul speciala - in fiecare clipa simti ca omul asta vrea sa-ti spuna tot ce stie ca sa intelegi cat mai mult. E o placere sa mergi la cursul dumnealui.
Au fost facute doua zboruri scoala cu o scurta aterizare intre ele pentru debarcarea si imbarcarea celor doua grupuri de elevi piloti. Eu am fost in al doilea grup.
Pornirea elicopterului sa facut cu toti elevii in sau langa elicopter. Am stat afara, sub rotor, cand s-a pornit motorul si a inceput si rotorul sa se invarteasca. E foarte palpitant si e un zbomot extraordinar de puternic dar si placut, totodata. In inregistrarile video facute cu telefonul meu (nu aveam camera la mine pt ca n-am stiut ca azi vom zbura) sunetul e execrabil datorita intensitatii sonore mari.
Dupa sosirea primului grup de elevi piloti din primul zbor, am urcat si noi in elicopter.
Am decolat de la Baneasa, de pe helipad-ul de la Aviatia Utilitara, si apoi am survolat la joasa altitudine zona inierbata de langa helipad dupa care am luat inaltime si am trecut peste DN1. Am luat cap 240 trecand peste sediul BMW din Baneasa si ne-am indreptat spre Bucurestii Noi. Am survolat la 500 de picioare sediul ROMATSA - centrul national de dirijare a traficului aerian - dupa care domnul Valer Novac ne-a demonstrat cum functioneaza ADF-ul (Automatic Direction Finder) in relatia cu NDB-ul (Non Directional Beacon). Adica am vazut practic cum receptioneaza AFD-ul din elicopter semnalul emis de radiofarul terestru (NDB). Am facut viraje ca sa ne axam spre radiofar apoi a trebuit sa degajam pentru ca intram in axul pistei 07 de la Baneasa. Ne-am indreptat pe culoarul de zbor Baneasa Nord si am ajuns intr-o zona in care am putut sa simtim pe pielea noastra cateva manevre specifice elicopterului. Au fost simulate "goluri de aer", am coborat apoi la 50 metri peste un loc perfect neted si am zburat cu peste 150 kmph. Senzatia e unica.
Apoi am vazut si simtit cum e sa faci viraje stranse cu elicopterul. Absolut cool senzatia. Am mai facut o ranversare si apoi a trebuit sa ne indreptam spre baza.
Intrarea spre heliport se face pe directia 25. Cum pe LRBS/Aeroportul Baneasa era trafic - avioane care decolasera si un francez care ateriza pentru prima oara la Bucuresti, turnul ne-a pus sa facem zona de asteptare. Asa ca am zburat in opturi in zona soselei de centura, a circuitului de karting AMKART, a padurii Baneasa si acomplexului rezidential Liziera aflat in constructie langa Scoala Americana.
Dupa o serie de opturi care au durat vreo 10 minute, am venit la aterizare.
Au urmat apoi un debriefing si discutarea citorva formule de navigatie.
Una peste alta, a fost o zi superlativa la scoala... Cred ca pe langa lectia de navigatie la bord aceasta tura cu elicopterul a fost si un test psihologic si... medical facut noua. Banuiesc ca, la cum au fost manevrele specifice elicopterului, daca era vreunul dintre noi care sa aiba teama de zbor sau limite medicale, s-ar fi dat acum de gol :)
Publicat de Mihai Grecea la 01:23 2 comentarii
Etichete: aerodromuri, avioane, calatorii cu avionul, elicopter, Filme aviatie, Fotografie, pilotaj, piloti, scoala de pilotaj
marți, 11 martie 2008
Primul plan de zbor, primul traiect pe harta
Astazi a fost o zi foarte interesanta. Am discutat despre ce inseamna Instructiunile de exploatare a unui aerodrom si despre modul cum apar ele scrise in AIP (Aeronautical Information Publication - o cartoaie imensa care contine absolut toate datele despre aeroporturile unei tari). Apoi am discutat despre Fisa de navigatie si despre Planul de zbor. Doua documente foarte importante pe care le redacteaza pilotii inainte de a decola.
In ultima parte a lectiei am stabilit un traiect pe harta si am scris planul de zbor pentru o deplasare cu Cessna 172H de la Sibiu la Arad, zbor VFR, avand ca punct intermediar Deva. Vor urma, cu siguranta, multe exercitii de tipul asta pana vom trece la zbor.
Publicat de Mihai Grecea la 23:48 2 comentarii
Etichete: pilotaj, scoala de pilotaj
O zi cu multe unghiuri
Am putina vreme pentru scris asa ca voi fi scurt azi. La curs am trecut in revista cateva tipuri de navigatie: estimata, observata, radio, astronomica. Am discutat mult despre relevment, drum, cap si gisment si despre relatiile dintre ele. Astept sa intram mai rapid in chestiuni mai complexe pentru ca deocamdata e inca un fel de introducele mai ampla.
Publicat de Mihai Grecea la 03:42 0 comentarii
Etichete: pilotaj, scoala de pilotaj
duminică, 9 martie 2008
8 martie la Clinceni
Pentru ca vremea nu a fost rea - desi a batut vantul - la Clinceni s-a tinut mitingul traditional de Ziua internationala a femeii.
A fost un miting destul de scurt fata de alte ocazii in care desfasurarile de forte au fost mai mari. Publicul a fost in numar destul de mare tinand cont de faptul ca manifestarea nu a fost, practic, promovata decat din gura in gura.
Vantul destul de tare a ingreunat evolutiile acrobatice ale Lotului de acrobatie aeriana al Romaniei - "Hawks of Romania". Cu toate acestea, spectacolul a fost unul de foarte buna calitate.
La miting au evoluat avioane ultrausoare Festival de la Aeroclubul Romaniei, Catalin Prunariu cu un solo de acrobatie pe Extra 300, o formatie de doua Extra 300, un IAR 46S al aeroclubului, Lotul de acrobatie aeriana al Romaniei - "Hawks of Romania" si parasutisti lansati dintr-un AN-2 al aeroclubului. Dupa miting, ca de fiecare data, pista si cerul aerodromului au fost invadate de aeronavele ultrausoare private cantonate la Clinceni care au facut zboruri de agrement cu pasageri feminini.
Iata cateva imagini si filmulete de la eveniment.
Publicat de Mihai Grecea la 20:22 0 comentarii
Etichete: aerodromuri, avioane, Filme aviatie, Fotografie, mitinguri aviatice, pilotaj, piloti
vineri, 7 martie 2008
Am inceput sa "navigam"
Prin hatisurile materiei de la disciplina Navigatie Aeriana. Lectorul este domnul Valer Novac, instructor si pilot comandant. Are mai bine de 7000 de ore de zbor... Un om cu mare experienta si un aviator foarte pasionat. A reusit sa ne starneasca, in doar 3 ore, foarte tare curiozitatea pentru domeniul complex al navigatiei. De maine o s-o luam pe rand, notiune cu notiune, procedura cu procedura, instrument cu instrument...
Publicat de Mihai Grecea la 00:53 2 comentarii
Etichete: piloti, scoala de pilotaj
joi, 6 martie 2008
Final de modul de curs de aerodinamica si principiile zborului plus un elicopter cu adevarat frumos vazut de aproape
Azi a fost ultima zi din primul modul al cursului de aerodinamica si principiile zborului. Domnul profesor Saitoc a intarziat putin din cauza traficului si a ramas sa facem testul peste doua saptamani, cand vom relua cursul. Pana atunci, vom face navigatie aeriana.
Astazi, asadar, a fost o zi de recapitulare si raspunsuri la intrebari. Si, foarte important, am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine intre noi, elevii piloti. Am avut timp sa le si arat pe internet colegilor cateva filmulete extraordinare cu trei asi ai mansei: Jurgis Kairys, Svetlana Kapanina, Peter Besenyei. Si am dezbatut putin si despre cum calca in picioare pilotii astia, cu maxima nesimtire, legile fizicii si aerodinamicii. Si, culmea, scapa cu viata de fiecare data...
Am mai admirat si un elicopter Alouette III /IAR-316B al Special Air Services care venea la aterizare langa scoala. Superb aparat. Desi proiectul elicopterului e destul de vechi, aparatul este extraordinar ca performante. Si e foarte frumos. Am inteles ca noi, elevii scolii, vom face, la un moment dat, o plimbare cu acest elicopter pe deasupra aeroportului Baneasa.
Fotografia este facuta de Muller de pe http://romanian-spotters.forumer.ro
De maine incepem lectiile despre navigatie. Cursul devine din ce in ce mai pasionant.
Publicat de Mihai Grecea la 01:42 2 comentarii
Etichete: avioane, Fotografie, Jurgis Kairys, Peter Besenyei, pilotaj, scoala de pilotaj, Svetlana Kapanina
miercuri, 5 martie 2008
Elicea, zborul cu viteza sunetului si un test amanat cu o zi
Astazi am invatat despre elice si despre implicatiile atingerii vitezei sunetului asupra aeronavelor si elicelor. Testul il vom da maine.
Publicat de Mihai Grecea la 00:15 0 comentarii
Etichete: scoala de pilotaj
marți, 4 martie 2008
Mitingul aviatic de 8 martie se tine si in acest an
Aeroclubul Romaniei ne invita si in acest an pe aerodromul Clinceni la un show aviatic dedicat Zilei Femeii. O sa fie frumos, daca si vremea o sa tina cu aviatorii. Anul trecut chiar a fost foarte bine si nici nu a fost excesiv de frig.
Iata cateva fotografii facute de mine atunci:
Publicat de Mihai Grecea la 03:14 3 comentarii
Etichete: aerodromuri, avioane, Fotografie, mitinguri aviatice, noutati aeronautice
Despre stabilitate si calatorii transatlantice cu avioane mici
Astazi la scoala am avut o lectie foarte importanta: despre stabilitate. Am trecut in revista conceptele de stabilitate, manevrabilitate si maniabilitate.
Apoi am trecut la discutia despre echilibru, stabilitate statica (pozitiva, negativa si neutra), stabilitate dinamica, stabilitate longitudinala, stabilitate laterala si stabilitate verticala.
Si, foarte important, a mai fost o discutie despre vrie (ce inseamna, cum se manifesta, cum se evita, cum se poate iesi din ea si de ce).
Maine vom face o recapitulare la cursul de aerodinamica si principiile zborului, apoi vom da un test.
Tot astazi am apucat sa schimb doua vorbe cu un prieten pilot care a ajuns cu bine in tara dupa ce a adus duminica din Statele Unite un avion Piper. A zburat cu el peste Atlantic trecand prin Canada, Groenlanda, Islanda si apoi peste Europa. Poate o sa apuc sa povestesc mai multe despre aventura asta candva. De abia astept sa vad avionul care este o bijuterie numita Piper Mojave. E un bimotor turbopropulsor cu 8 locuri si cabina presurizata, echipat business. Cu siguranta o sa postez fotografii dupa ce o sa il vad si eu.
Publicat de Mihai Grecea la 03:00 0 comentarii
Etichete: avioane, pilotaj, scoala de pilotaj
duminică, 2 martie 2008
Missed approach crosswind & turn arround spectaculos la Hamburg
Airclicks de pe Romanian Air Transport Forum a gasit filmuletul si il postez si eu. Destul de infricosator. Teoretic nu se putea intampla mare lucru in afara de spaima. Practic, la cat de jos ajunge planul stang al avionului cand are loc balansul deasupra pistei, inainte ca pilotul sa dea gaz maxim ca sa rateze aterizarea - procedura normala in conditii de rafale atat de puternice ale vantului la nivelul pistei -, era cat pe ce sa fi fost o catastrofa. Totul s-a intamplat ieri, la Hamburg. Aeronava este un Airbus 320. La aeroport, intrucat fusese o zi cu furtuna, erau o multime de spotter-i care asteptau sa fotografieze aterizari "interesante" asa ca au existat foarte multe imagini ale incidentului. Se pare ca autorii fotografiilor de mai sus si-au scos deja de pe siteuri imaginile si foarte multe dintre pozele publicate de catre altii au fost date jos de pe net. Autoritatea Aeronautica Civila germana a demarat deja o ancheta. Sa vedem cat o sa reziste si filmul de pe Live Leak.
UPDATE: Airclicks a revenit cu detalii despre incidentul despre care presa nu scoate nici o vorba. Conform unui forum de pe un important site aeronautic - www.liveatc.net - lucrurile s-au petrecut in felul urmator:
- vantul era pe directia 290 si batea cu 33 de noduri, avand rafale de pana la 49 de noduri (la ora locala 13.55);
- incidentul s-a petrecut in timpul aterizarii zborului Lufthansa cu numarul LH 044 care venea de la Munchen;
- aeronava este un A320 inmatriculata cu indicativul D-AIQP;
- pista 23 a fost cea desemnata pentru aterizare. Pista era dotata cu sistem de apropiere LOC-DME (radar de apropiere si echipament de masurare electronica a distantei fata de pista si a vitezei fata de sol). Serviciul ATIS al aeroportului de informare automata pentru traficul aerian nu a oferit alta optiune pentru pista disponibila pentru aterizare la acea ora;
- dupa ratarea aterizarii si efectuarea manevrei de Go Arround, pilotul a ales pista 33, dotata, de asemenea, cu sistem de apropiere LOC-DME si a aterizat in siguranta (mai putin winglet-ul de la aripa stanga care a fost rupt la contactul dintre aripa si pista din momentul primei tentative de aterizare pe pista 23);
- imediat dupa incident, sistemul automat de informare ATIS a oferit ca variante de piste disponibile atat pista 23 cat si pista 33.
Ieri a fost o zi cu furtuna la Hamburg si o multime de aterizari au fost cam zguduitoare.
KLM a refuzat sa decoleze de pe pista 23 in respectivele conditii si a preferat sa astepte 40 de minute pentru un slot de timp pentru decolare de pe pista 33.
O aeronava Airbus 345 de la Emirates a incercat sa aterizeze o singura data pe pista 23 la 15 minute dupa incident, dar a ratat aterizarea datorita unghiului de inclinare foarte mare pe o aripa provocat pe finala de vantul lateral puternic si a fost deviata spre Frankfurt.
UPDATE 2:
Pe site-ul www.hamburg-airport-friends-forum.de au mai aparut si alte imagini ale avionului care acum se afla intr-un hangar pentru reparatii. A fost cat pe ce sa se intample o catastrofa, fara indoiala. Au avut mare noroc.
Publicat de Mihai Grecea la 13:41 0 comentarii
Etichete: avioane, Filme aviatie, incidente aviatice, noutati aeronautice, pilotaj, siguranta aeronautica