marți, 2 noiembrie 2010

Laurentiu Chirita - "Kiru" - si Sorin Avram, doi asi ai aviatiei militare romane au decolat pentru totdeauna si nu se vor mai intoarce...

In ultimul an am scris destul de rar pe blog dar am scris de prea multe ori despre accidente aeronautice din Romania.

La Transilvaeroshow am stat de vorba cu capitan-comandorul Laurentiu Chirita, in cortul VIP, despre aviatie si despre un proiect la care lucrez acum. Si am avut un feedback foarte cald si motivant din partea sa. "Kiru" era unul dintre cei mai titrati aviatori romani militari. Un om cu extrem de mult talent la mansa si cu multa multa carte. Un om care deja insemna foarte mult pentru aviatia militara romana, la cei 40 de ani ai sai.

Astazi scriu acest post cu multa durere. Kiru si Sorin Avram, camaradul sau aviator, au cazut cu Mig-ul 21 la Campia Turzii. Fara sa fie cazul sa ma feresc de vorbe mari, cei doi au murit ca niste eroi. Au zburat cu Mig-ul 21, un avion care le-a fost atat de drag dar pe care nu-si mai doreau sa-l zboare prea multa vreme pentru ca traiau intr-o situatie absurda din punctul de vedere al sigurantei zborului, al strategiei militare, al eficientei acestei arme in contextul actual.

Ironia sortii: Laurentiu Chiriac este pilotul roman care a facut zboruri de evaluare cu toate cele trei avioane multirol pe care Romania le-a avut in vedere pentru a dota fortele aeriene. Practic a murit cu avionul pentru care era - teoretic si simbolic - delegat sa gaseasca un inlocuitor. Razbunarea Mig-ului? Nu stiu... Pentru ca mai marii armatei romane si ai tarii, in general, au decis ca aviatia militara mai poate astepta pana sa-si schimbe dotarea cu avioane cat de cat moderne. Insa pilotii nu mai au timp. Unii se grabesc si pleaca la aviatia civila. Altii, dupa cum se vede, pleaca dintre noi si zboara, cum spunea Doru Davidovici, dincolo de Ursa Mare...

Se speculeaza mult acum dar eu cred ca e pura realitate: Kiru si cu Sorin nu s-au catapultat fiindca au vrut sa directioneze avionul, cu ultima farama de viteza care sa dea eficienta comenzilor, disponibila prin pierderea de inaltime, catre o zona nelocuita. Riscau sa cada peste satul Calarasi Gara care este aproape de axul pistei. Inca o dovada de eroism, pe langa eroismul intrinsec al dragostei lor de zbor in conditiile acestea imposibile in care aviatia militara isi desfasoara activitatea.

La Ghimbav am filmat mai multe imagini la Transilvaeroshow, parte a unui proiect la care lucrez acum. Am filmat si cateva cadre cu Laurentiu Chirita in timp ce comenta evolutiile colegilor sai militari. Faptul ca nu a fost la mansa la acea sarbatoare aviatica ne-a dat ocazia sa avem pe inregistrarea video imaginea lui Kiru la, probabil, ultima iesire a sa in fata publicului iubitor de aviatie.

Postez mai jos o insiruire e imagini de la Ghimbav, fara mari pretentii de montaj pentru ca nu am starea necesara acum.



Mai postez si alte cateva filmulete de pe net cu Laurentiu si Sorin. Printre ele si cateva fragmente de interviu cu cei doi si evolutia excelenta a lui Kiru la mitingul aviatic de la Kecskemét Air show 2010.




Strajerii cerului
ÎncÄ�rcat de RaduNeag. - Full seasons and entire episodes online.

Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, piloţii morţi la Câmpia Turzii, aveau la activ peste 1.000 de ore de zbor



Copiii lor au de ce sa fie mandri si, totodata revoltati din cauza prostiei autoritatilor romane care isi bat joc de acesti oameni minunati care isi risca vietile, fara patetisme, pentru interesul Romaniei.

Dumnezeu sa-i odihneasca...
Condoleante famillilor...

Blog Widget by LinkWithin