Povestea simplei - Partea II

Am cerut apoi intrarea pe pista 24 si alinierea. Dupa aprobare, in timp ce intorceam avionul si il asezam pe directia pistei, am tras cu ochiul spre scaunul din dreapta. Chiar era gol :) Apoi am aruncat ochii spre parametrii motorului. Temperatura la ulei, presiune. EGT, amperaj, totul ok. Am coborat flapsul la 10 grade. Am aruncat un ochi spre spatele avionului, spre maneca de vant. Vant usor din dreapta. Deci sa am grija cu palonierul. Si m-am mai uitat inca o data pe parametrii motorului. Si l-am si ascultat. Totul era ok. Cand eram cu instructorul trebuie sa recunosc ca nu ma uitam atat de des la indicatoarele de pe partea dreapta (cele cu parametrii motorului). Acum eram singur si nu mai era de joaca. Sau aproape singur. In ultima clipa am vazut ca aveam, totusi, un pasager: un taun nu decedase si zbura din nou prin cabina. Prea tarziu ca sa ma mai apuc de vanatoare. Trebuia sa decolez. Poate ca nu-mi dadeam eu seama dar el era albinuta mea norocoasa :)

Aprind lumina de decolare/aterizare si cer permisiunea de decolare. Soarele imi bate in fata, destul de puternic. Ce bine ca am sters parbrizul! N-as fi vazut mare lucru la aterizare... Instructorul aproba decolarea. Pun gaz din plin si ascult motorul. Suna cursiv. Trag cu ochiul la parametrii motorului. Totul ok. Avionul urca in viteza. 30, 40, 45 mile pe ora. Efectul momentului elicei se simte si tin avionul pe directie din palonier. Mansa este trasa, ca sa nu stresez jamba in denivelarile de pe pista de iarba. Avionul incepe usor usor sa vrea sa urce. Viteza creste la 60 si trag usor mai mult de mansa. Avionul se ridica. Sirena care te avertizeaza ca esti in preajma vitezei de angajare suna usor, cum e si normal. Zburam singur! Fac un scurt palier ca sa prind viteza dar continui sa il tin si din palonier putin pentru ca e vant din dreapta. Am deja 80 de mile si incep sa urc iar. Lupt cu vantul lateral care vrea neaparat sa ma mute din ax. 100 de picioare. Ma uit pe geam si vad hangarele lui Prigoana pe dreapta. Apoi arunc iar ochii la parametrii motorului. A cata oara? Eram singur si eram pe cont propriu, fara inca o pereche de ochi care sa ma ajute si trebuia sa ma comport ca la carte.












300 de picioare. Ridic flapsul si, simultan, intru in virajul 1. Mentin viteza la 80 de mile pe ora si urc pana la 600 de picioare. Vantul ma impinge acum si se simte asta si din sunetul facut de elice/motor. La 600ft scad turatia la motor la 2200 rpm si mai saracesc amestecul. Parcurg toata latura crosswind pana la virajul 2 si ma uit in dreapta peste lacul Mihailesti. Apoi spre stanga, peste Cornetu.




Apoi intru in virajul 2 si merg paralel cu pista, pe latura mare. Brusc, o termica ma ridica destul de tare. Urc cu aproape 500ft/min. Ce naiba? Trebuie sa stau la 600ft. Imping putin mansa. Avionul se incapataneaza sa urce. Il astept. Trebuie sa ai rabdare cu el. Probabil ca solul e foarte incalzit in zona pe care o survolam. Aveam deja peste 700ft. Am redus putin motorul si am inceput sa cobor. L-am stabilizat apoi la 600ft si am continuat spre virajul 3.





In dreptul silozului de la intrarea in Bragadiru am cerut aprobarea pentru aterizare.




Intre timp, la sol, Robin il intreaba pe instructor daca are emotii si daca are incredere in mine. Evident ca avea incredere, ca altfel nu m-ar fi lasat :)



Stelian imi da aprobarea de aterizare si isi aminteste ca eram stresat cu o zi inainte, cand n-a avut statie ca sa ma lase sa ies la simpla :) Ei, doar nu o sa-l credeti ca tremuram... Nu tremuram :)



Dupa ce am primit aprobarea de aterizare am luat viraj stanga si am redus motorul la 2000 rpm si am coborat spre 500ft inaltime si am facut virajul 4, de inscriere pe directia pistei. Am aprins luminile de aterizare, am tras usor de mansa sa scad viteza sub 100 mile pe ora si am coborat flapsul la 20 de grade slabind si mansa ca sa compensez scaderea de viteza. Apoi am inceput sa il pun pe panta de aterizare. Se zarea T-ul destul de bine. Instructorul mi-a dat ultimele sfaturi.



Eram mai usor pentru ca era aievea: eram singur in avion. Eram concentrat si vroiam sa fac o aterizare perfecta. Vantul batea din fata dar si cu o componenta laterala si ma tot muta spre stanga axului pistei. Ma luptam cu el sa tin avionul in ax. Palonier dreapta, aripa dreapta inclinata. In dreptul drumului de acces la aerodrom am taiat gazul de tot. Aveam 80 de mile pe ora si deja trebuia sa incetinesc. Am asteptat sa scada viteza dar cu ochii pe T. Solul se apropia repejor si am inceput filajul. Asa e, a fost mai lung. Eram singur si mai usor. Filand, viteza a inceput sa scada si am inceput sa simt ca incepe sa se afunde usor. Atunci am inceput sa trag de mansa lent, cursiv si hotarat. Am pus avionul pe pista asa cum am invatat: cu mansa in piept. Am rulat apoi mai mult fara sa franez. Nu imi place sa-l chinui franand pe iarba. Instructorul imi spune sa intorc si sa ma duc la locul de decolare. Ii confirm cererea, ridic flapsul la 10 grade si rulez.




Am cerut aprobarea de decolare...




...si am decolat a doua oara.




Am facut turul de pista. Cred ca va dati seama ca chiuiam (iuhuuu, yes! yees!! etc.) la 600ft inaltime... dar fara sa emit pe statie, evident :)




Am cerut aprobarea regulamentara la virajul 3...




...si am aterizat. La sol cineva incerca la cale un ultrausor, asa ca pe sunetul filmului e zgomotul unui motor turat. A doua aterizare, insa a fost cam pe 3 puncte. Adica nu am tinut botul avionului suficient de sus cand am aterizat.




Am mai facut un tur de pista si am aterizat din nou. Tot pe 3 puncte... Eram deja obosit.




Si apoi a fost momentul opririi. Stelian m-a felicitat. Eu pluteam, evident. Si Robin mi-a intins mana din spatele camerei. Apoi a venit si domnul Nicolae Virca, primul instructor cu care am urcat in avion. Acum el ii instruieste pe ceilalti colegi ai mei care zboara pe YR-ANC, celalalt Cessna de la noi de la scoala.
De ciulini am scapat pentru moment :) Poate si pentru ca nu era decat unul amarat pe care l-am zarit eu acolo, pe loc, pe pista.



Emotii? Au fost. Dar a fost atat de frumos incat bucuria de a te afla singur in aer a fost incomparabil mai mare decat stresul. Am fost foarte concentrat dar am reusit sa ma si bucur de moment.

Apoi si Robin si-a primit recompensa "in natura" pentru munca de fotograf si operator. Doua ture de pista cu instructorul meu. Iata si povestea lui.

Imaginile din aer sunt din cele doua ture de pista ale lui Robin. Eu n-am avut cum sa fac poze de sus.

Ziua ne-am incheiat-o alimentand avionul pentru a doua zi si mutandu-l la locul de parcare. A fost un zbor pe care, probabil, nu-l voi uita.