Un avion de tip IAK 52, cu două locuri, a aterizat "pe burtă", pe pista Aeroportului "Aurel Vlaicu" Băneasa, din cauză că nu i s-a deschis trenul de aterizare, traficul pe aeroport fiind întrerupt aproximativ 50 de minute, a declarat, joi seară, directorul aeroportului, Ştefan Mladin. Incidentul s-a produs în jurul orei 20.20, aparatul implicat fiind un avion greu de acrobaţie (categoria IV), de tip IAK 52, cu două locuri. În urma incidentului, cele două persoane aflate în avion nu au fost rănite, dar aparatul de zbor a fost avariat uşor, a spus Ştefan Mladin. Din cauza incidentului, o cursă care trebuia să aterizeze pe Aeroportul "Aurel Vlaicu" a fost redirecţionată spre Aeroportul "Henri Coandă". Purtătorul de cuvânt al Aeroportul "Henri Coandă", Valentin Iordache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în urma incidentului, nouă aeronave care ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Băneasa urmau să fie redirecţionate către Aeroportul Otopeni. Ulterior, reprezentanţii Aeroportului "Henri Coandă" au fost anunţaţi că între timp problemele de la Aeroportul Băneasa au fost rezolvate, astfel că doar una din cele nouă aeronave anunţate a mai aterizat pe Otopeni, a precizat Valentin Iordache. Potrivit directorului Aeroportului "Aurel Vlaicu" Băneasa, în acest caz a fost constituită o comisie de anchetă formată din specialişti ai Ministerului Transporturilor şi ai Autorităţii Aeronautice Civile, care urmează să stabilească exact cauzele care au dus la producerea incidentului. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe Aeroportul Băneasa a fost reluat, aparatul de zbor fiind scos deja de pe pistă. Potrivit unor surse aeroportuare, avionul venea de la Tuzla (judeţul Constanţa) şi avea la bord doi piloţi, unul dintre aceştia fiind proprietarul aparatului de zbor. "În acest aparat, piloţii stau unul în faţa celuilalt. Pe locul din spate stătea Dan Ştefănescu, pilot la Blue Air şi proprietar al aparatului de zbor. Pe locul din faţă stătea Laurenţiu Stan, pilot particular", au precizat sursele citate.
Yak-ul 52 al lui Dan Stefanescu a aterizat pe burta la Baneasa acum doua zile. Cauza? Pilotul Laurentiu Stan a uitat sa scoata trenul de aterizare. Asta imi aduce aminte de un incident asemanator de acum doi ani cu celalalt Yak 52, cel al lui Ioan Postolache. La Tuzla. Atunci a uitat Lache sa scoata trenul. Din fericire avionul nu este afectat grav - probabil ca va trebui o noua elice...
Iata si stirea de pe Mediafax de acum doua zile si cateva fotografii de-ale mele cu Iacarii acrobati si cu avionul implicat in incident YR-UAA:
Traficul pe Aeroportul Băneasa, întrerupt temporar după o aterizare "pe burtă"
BUCUREŞTI / 22:49, 1.05.2008
sâmbătă, 3 mai 2008
Yak 52 down
Publicat de Mihai Grecea la 13:20
Etichete: avioane, Fotografie, incidente aviatice, piloti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu