In vara asta, la Fly-In 2007 la Tuzla, a fost invitat si Jurgis Kairys, probabil cel mai bun pilot sportiv din lume. Lituanianul-superman a facut cateva demonstratii absolut incredibile deasupra plajelor din Costinesti si, mai ales, deasupra aerodromului Regional Air Services unde, fiindca nu au mai existat limitarile date de proximitatea plajelor si a marii, programul acrobatic executat a fost mult mai complex si mult mai aproape de limitele avionului si ale pilotului. Tonouri in urcare absolut ametitoare. Am numarat eu 11 bucati deodata dar sigur am pierdut sirul... Figuri acrobatice precum cobra si "atarnarea" in elice pentru zeci de secunde au facut furori. Avionul sau Juka, inmatriculat cu LY-JKA, este de conceptie proprie - Kairys este inginer de avioane - si a fost realizat la Institutul de Aeronautica din Moscova (nu stiu daca asta e titulatura exacta a institutiei).
Numele JUKA provine de la initialele pilotului Jurgis Kairys (se citeste [iurghis cairis]). Aparatul este in intregime metalic, avand doar cateva suprafete de comanda din materiale compozite. Este in mod considerabil mai usor decat cel mai usor model acrobatic Suhoi, conform celor sustinute pe site-ul oficial al pilotului . Este un proiect de avion aflat in plina dezvoltare si, fata de versiunea initiala a avionului, aratata publicului pentru prima data in mai 2002 la Brno, in Cehia, avionul are astazi un tren de aterizare mai puternic si suprafetele derivei si profundorului mai mari.
Editia actuala a avionului are in plus si un motor mai puternic - celebrul M-14P, care echipeaza si nu mai putin faimoasele Yak 52, mult mai grele decat Juka. Insa motorul de pe Juka este "tunat" pentru a obtine o putere mult mai mare decat la Yak 52 - 400 de cai putere - care au un efect absolut colosal impreuna cu o elice performanta (MTV9).
Pilotul a ajuns in Romania zburand cu Juka si facand escala la Arad.
Spre deosebire de situatiile existente la mitingurile aviatice de prestigiu la care participa in mod normal Kairys, la Tuzla a fost o situatie exceptionala: oamenii au putut vedea de foarte aproape Juka. Si Kairys, care nu este extraordinar de comunicativ, totusi, a fost foarte de treaba. Am stat putin de vorba despre avion si despre venirea lui aici. Si publicul a fost foarte cald si la final a fost o sesiune simpatica de autografe.
Am avut, astfel, ocazia sa fac mai multe fotografii avionului si nu ezit sa le postez aici pentru ca stiu ca nu sta prea des la pozat de aproape un astfel de aparat.
Postez, de asemenea, si cateva inregistrari cu evolutiile lui Kairys, filmate de mine cu o camera de fotografiat si cateva de pe alte meleaguri, luate de pe net.
Una peste alta, RAS Tuzla au organizat impecabil evenimentul si merita absolut toate felicitarile posibile.
luni, 10 decembrie 2007
Jurgis Kairys si avionul sau la Tuzla
Publicat de Mihai Grecea la 21:27
Etichete: aerodromuri, avioane, Filme aviatie, Fotografie, Jurgis Kairys, mitinguri aviatice, piloti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
azi ti am descoperit blogul
www.aero-fox.blogspot.com
Multumesc de vizita. Am intrat si eu la tine si am gasit lucruri interesante.
Blogul meu o sa devina cu adevarat interesant dupa ce incep scoala de zbor. Deocamdata e asa, de incalzire :)
Trimiteți un comentariu